Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 27 ianuarie 2018 19:58
Dinamo negociază în aceste zile transferul mijlocașului Neluț Roșu, care a mai trecut pe la Viitorul și Concordia Chiajna.
"Câinii" vor să-i cedeze la schimb pe Filipe Nascimento și Rivaldinho. Neluț a oferit prima reacție pentru GSP.Ro despre acest transfer:
"Da, am discutat cu cei din conducerea lui Dinamo și mi-au confirmat că mă doresc. Aștept să se materializeze actele. Florin Vulturar și Bogdan Apostu, impresarii mei, discută toate detaliile. Eu sunt pregătit să revin din toate punctele de vedere", a zis Neluț Roșu pentru GSP.RO.
Neluț Roșu, 24 de ani, s-a născut la Cluj-Napoca. Este mijlocaș central, evaluat de transfermarkt.com în vara 2017 la un milion de euro. A evoluat în carieră pentru CFR Cluj, Luceafărul Oradea, Concordia Chiajna, FC Botoșani și Viitorul.
A luat titlul cu echipa lui Hagi sezonul trecut, jucând în 15 meciuri în toate competițiile. Sezonul acesta are 6 meciuri la Levski.
BURSA TRANSFERURILOR LA DINAMO
Antrenor: Vasile Miriuţă (confirmat)
Veniri: Nistor (CFR Cluj), Popa (Botoşani), Popescu (Voluntari), Olteanu (Voluntari), Monroy (Petah Tikva), Pesici (Hajduk)
Plecări: Costache (CFR Cluj), Anton (Anzhi), Filip (Hajduk Split), Nascimento (Levski Sofia)
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro