Articol de Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 05 ianuarie 2018 21:50
După interviul acordat în Gazeta de azi de Marcel Deaconu, tatăl lui Ronaldo Deaconu, în legătură cu transferul mijlocașului la Dinamo, GSP.ro l-a contactat pe președintele Concordiei Cristian Tănase pentru punctul de vedere al clubului.
- Domnule Tănase, a ieșit un adevărat scandal cu transferul lui Ronaldo Deaconu la Dinamo.
- Din punctul meu de vedere nu e niciun scandal, sau dacă e, este provocat intenționat, cu un anumit scop, dar nu de noi. Fix cu o zi înainte de reunirea Concordiei. Am văzut și eu pe toate canalele media că dacă Ronaldo Deaconu nu se transferă la Dinamo vine apocalipsa.
- Tatăl fotbalistului spune că Nicolae Badea e implicat la Chiajna și că de fapt e un război între domnia sa și actuala conducere a lui Dinamo. E adevărat?
- Fals! Din ce știu eu, între domnul Badea și conducerea dinamovistă nu există un război ci o datorie veche neplătită, dar ce legătură are cu Chiajna?
- Deci Badea nu e implicat?
- Eu sunt legat de domnul Badea printr-o relație personală foarte bună, care datează din anii în care am lucrat la Dinamo. Profesional suntem legați prin publicitate și poate sfaturi bune, dar de aici și până la astfel de speculații e cale lungă.
- Gazeta a scris că domnul Deaconu lucrează în SRI și a făcut presiuni politice asupra clubului. E adevărat?
- Presiuni nu există, dar telefoane și anumite insistențe deranjante, da, dar sunt la nivel de purici care pișcă enervant și nimic mai mult. S-au depășit niște limite ale diplomației, dar nu ne-au sensibilizat în niciun fel. Cât despre domnul Deaconu și SRI, clubul Chiajna nu are cunoștință de așa ceva și nici nu a spus acest lucru. Nu am timp să dezmint zvonuri apărute în presă, nu e problema mea. Acum, glumind puțin, dacă eu aș lucra la CIA vă dați seama că nu m-aș desconspira pentru că vine KGB-ul peste mine (râde).
- Presiuni au fost din alte părți sau și directe din partea lui Marcel Deaconu?
- Am avut «n» discuții de-a lungul timpului cu tatăl acestui jucător. De exemplu, în octombrie voia rezilierea contractului pentru că fiul său de 20 de ani nu joacă și în pauza meciurilor eventual. A doua zi și-a cerut scuze și a promis că nu va mai face niciodată așa ceva. După o lună și jumătate și-a reluat vechile obiceiuri.
- Au avut efect?
- Niciodată nu se va pleca de la Chiajna în urma unor astfel de presiuni ci doar în condiții avantajoase pentru toate părțile.
"Sunt șanse ca Ronaldo să ajungă la Dinamo"
- Sunt șanse ca Ronaldo să fie transferat de Dinamo?
- Cu siguranță vom găsit o modalitate de transfer pentru că nu ne mai simțim bine împreună, sentiment care nu a fost generat de club însă. Repet, în condiții avantajoase pentru toate părțile. Știți ceva?
- Vă rog.
- Sunt sătul până peste cap de oameni care au visuri să plece la mai bine și țin cont de contractele semnate cu Chiajna doar când e vorba să oblige clubul, iar pe angajat deloc. Pentru unii s-a dovedit că visul este de fapt un coșmar, dar asta e altă poveste.
- Care este stadiul discuțiilor dintre Dinamo și Chiajna?
- La fel ca înainte să vină Deaconu la Chiajna. Nu există! S-a discutat doar neoficial cu jucătorul și tatăl său. O lipsă totală de respect. Am citit că există deja sumă de transfer avansată, dar noi nu știm de așa ceva.
- Președintele lui Dinamo, Alexandru David, a spus că bugetul de transferări este de 0 lei pentru Dinamo.
- În mod normal ce dai aia primești. Și ca fapt divers, legat de acest club, eu am dat bani din buzunar ca să împrumut un jucător la Chiajna când am dorit. Cu Dinamo nu vreau să intru în polemică pentru tot ce a însemnat acest club în trecut. Vreau să mă opresc aici legat de subiectul Dinamo pentru că dacă spun mai multe s-ar putea să nu mai ningă în România iarna asta. Mai bine tac pentru că avem nevoie de zăpadă.
- Domnul Deaconu spune că fiul său n-a fost ajutat cu nimic de Chiajna, a venit liber de contrat și de aceea merită să plece liber.
- Nu doar Deaconu a venit liber de contract, ci și mulți alți fotbaliști. E o strategie de management. E normal să vrei să iei jucători cât mai ieftin și să îi dai cât mai scump la un moment dat, nu? Cât despre ajutor, nu a fost suficient că i-am pus la dispoziție baza pentru antrenament suplimentare oricând a vrut? Inclusiv azi, la 11:30, deși aveam reunirea și antrement cu echipa la 14:30? Cred că am fost prea înțelegători și prea permisivi cu un fotbalist de 20 de ani, care a ajuns să aibă o atitudine greșită în momentul schimbărilor gândite de staff-ul tehnic. Și multe altele. Mi s-a reproșat că a luat doar șapte salarii, dacă e posibil așa ceva.
- Care e adevărul?
- El a venit de nouă luni, normal că trebuia să ia șapte salarii, avem unul restant și unul care nu este scadent. Dar din bonusuri oferite suplimentar față de înțelegerea inițială s-a întâmplat ca la un singur joc fotbalistul să încaseze cuantumul a patru salarii lunare. Iar cu alte bonusuri venite din partea clubului după 9 luni de zile a ajuns la aproximativ 14-15 salarii lunare. Asta ca să lămurim reproșul că a luat doar. Mă deranjează acest cuvânt doar. Contractul a fost negociat și acceptat de ambele părți. În ultimul an de contract are unul dintre contractele bune de la Chiajna.
- Până la urmă cât câștigă Deaconu la Chiajna?
- Nu pot vorbi despre sume pentru că este confidențial, doar v-am dat câtevac date ca să lămurim cuvântul doar.
- Au existat episoade de indisciplină?
- Un exemplu, după înfrângerea cu Viitorul, a rămas la Constanța fără acordul staff-ului tehnic și al clubului, iar ceilalți 19 colegi de echipă s-au întors cu autocarul la Chiajna, conform regulamentului intern. Aici de fapt, recunosc, a fost greșeala noastră că nu l-am sancționat, ne-am gândit că e încă un copil.
- Putem spune că Ronaldo Deaconu e un copil problemă?
- Nu putem spune acest lucru, dar din păcate s-a creat o atmosferă de antipatie în rândul colegilor și chiar al staff-ului tehnic. Nu poți avea astfel de pretenții, un astfel de precedent devine foarte periculos.
"S-a spus că Deaconu e traficat. Un jucător profesionist dacă face obiectul unui transfer nu înseamnă că e traficat. Traficul de persoane s-a abolit din câte știu eu"
Cristian Tănase, președinte Concordia"Promisiunea noastră verbală a fost că-l vom face fotbalist pe Deaconu pentru a pleca la un club mare de afară, atenție, nu la o echipă din țară care a fost în trecute mare. La cum merg lucrurile, am putea chiar să întărim o contracandidată din play-out"
Cristian Tănase, președinte Concordia"Toți antrenorii care au lucrat cu Deaconu au avut un aport la dezvoltarea luui. Miriuță, Alexa și Moldovan, dar după statistica jocurilor sale, se pot înțelege multe lucruri"
Cristian Tănase, președinte Concordia"Deaconu a insinuat că ne-am schimbat atitudinea pentru că Ronaldo n-a semnat cu firma de impresariat a lui Ioan Becali, firmă care mai are jucători ca BUmba sau. Bud sub contract. Total neadevărat!"
Cristian Tănase, președinte Concordia
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”