Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 decembrie 2018 11:54
Adrian Rus (22 de ani) este principala țintă a lui Gigi Becali pentru mercato de iarnă. Eugen Neagoe l-a analizat punct cu punct pe stoperul despre care pariază că va ajunge titular la națională.
Sepsi Sfântu Gheorghe este una dintre revelațiile acestui sezon de Liga 1. Fotbaliștii lui Eugen Neagoe au atras atenția cluburilor importante. Stoperul Adrian Rus, titular incontestabil la naționala U21, se află pe lista de cumpărături a FCSB-ului.
Vicecampioana caută disperată un fundaș central, pentru a acoperi postul pe care a avut atâtea probleme în prima parte a campionatului.
Tehnicianul lui Sepsi l-a analizat pentru Gazeta Sporturilor pe Rus, pe care îl vede soluție la orice club important.
"E un jucător puternic, are și o viteză bună. Are un joc bun de cap. Tehnica de asemenea e bună pentru un fotbalist pe acel post".
"Va fi titular în naționala mare!"
Neagoe e convins că fundașul pe care FCSB a pus ochii va ajunge curând în atenția selecționerului pentru naționala mare:
"E un fotbalist în care eu cred mult, care poate ajunge la un nivel foarte mare. Poate fi titularul echipei naționale. Depinde de el, dar cred că poate ajunge rapid un fotbalist important, pentru că e extrem de serios. E un băiat de calitate, cu un caracter frumos".
Notele lui Eugen Neagoe pentru Rus
- Joc de cap: 8
"Stă foarte bine la acest capitol, pierde rareori un duel aerian. Însă cred că e loc de mai bine. Poate și din cauza experienței nu are o notă mai mare aici"
- Forță: 9
"Îi dau această notă fără urmă de îndoială. Are doar 22 de ani, însă forța e impresionantă. Plus că poate crește"
- Viteză: 9
"Chiar dacă e fundaș central, dezvoltă o viteză foarte bună. Sunt puțini stoperii cu o așa înălțime și forță care să aibă și viteză"
- Piciorul drept: 9
"Are un joc de picior foarte bun. Dreptul este piciorul de bază"
- Piciorul stâng: 6,5
"Pentru un fundaș central ca el ar fi bine să lovească mingea cu ambele picioare destul de bine. Aici mai are de lucrat, dar oricum este o îmbunătățire în ultima vreme"
- Tehnică: 8
"Poate o să te mire nota, mai ales că discutăm despre un fundaș central. Nu vreau să induc pe nimeni în eroare, dar este un fundaș care are o tehnică deosebită"
- Poziționare: 8
"Se achită foarte bine de sarcinile pe care i le trasez. Fiind însă tânăr nu poate avea o notă mai mare la acest capitol. Cu trecerea anilor va avea mai multă experiență și va sta și mai bine în teren"
- Marcaj: 9
"Întotdeauna este atent la joc, știe bine ce are de făcut la fiecare fază fixă și nu numai. Nu-și pierde omul din marcaj"
Media: 8,31
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”