FOTBAL  »  Superliga  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Eric a vorbit despre un subiect sensibil: „Am trecut prin momente penibile. Nu m-am oprit ca să mă bat sau să mă cert!”

Eric de Oliveira
Eric de Oliveira

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 noiembrie 2020 12:56 / Actualizat sambata, 14 noiembrie 2020 13:50

Eric de Oliveira (34 de ani), actualul fotbalist al celor de la FC Voluntari, a fost invitatul celei mai recente ediții a emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”. În cadrul acesteia, brazilianul a vorbit despre problemele cu rasismul oamenilor cu care s-a întâlnit.

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 21:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de Youtube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Eric, dar în România n-ai avut niciodată probleme legate de culoare?
- Am avut multe probleme, dar niciodată n-am zis. Eu în România am învățat o chestie.

- Adică?
- Când am ajuns aici m-am făcut că nu aud, că nu văd și nu vorbesc. Am mers doar înainte! Și d-aia sunt cine sunt. Nu m-am oprit să mă bat, să mă cert, eu am mers înainte. Când m-am uitat în spatele meu nu era nimeni. Am trecut prin multe momente penibile, dar mă făceam că râd și că nu înțeleg.

- Momente penibile?
- Singura mea chestie e legată de copiii mei. Amândoi sunt români, dar negri. Dar când merg în Brazilia sunt albi! Au fost și momente pe care unii copiii nu cred că le învață singuri. Deric era mic, avea doi ani și era ziua soacrei mele, îl plimba în cărucior. Pe stradă aia erau două fetițe mai mari de vreo 5-6 ani, iar când l-au văzut au spus: "Hai să plecăm de-aici că e negru. Nu ne jucăm cu el".

- Pff...
- Deric nu înțelegea, dar pe soacra mea a durut-o sufletul. Eu i-am învățat pe copiii mei că dacă ești alb, negru, slab sau gras suntem toți la fel, suntem oameni, și nu trebuie să vorbim aiurea.

- Dar cum reziști și nu... 
- Eu nu mă plâng, spun doar când e ceva foarte grav. Eu nu suport să-mi zică vreun adversar ceva, pentru că mâine s-ar putea să lucrăm împreună. Și eu dacă vă fac ceva rău și mâine lucrăm împreună cum mă uit la dumneavoastră? Am mai pățit în Ucraina, când am fost cu soția mea. Au aflat că suntem români și imediat am fost discriminați.

- Asta e o problemă peste tot!
- Românii vor respect afară, dar ei nu îi respectă pe cei din România! Trebuie să fim împotriva rasismului, cu femeile, cu negrii, cu albii. Eu nu spun și nu vreau să spun că românii sunt rasiști, vreau să spun că trebuie să fim uniți. Să schimbăm lumea.

- Pe teren n-ai avut probleme?
- Am avut și pe teren incidente, dar au trecut. De mai multe ori. Ăsta e fotbalul. Nu pun la suflet. Au trecut momentele astea. Eu n-am făcut pe nimeni țigan sau cioară, dar am mai înjurat și eu pe unul, pe altul. Se întâmplă, așa e la fotbal. E un fenomen în care toată lumea vrea să câștige și doar unul poate câștiga.

Mai multe știri din emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”: 

VIDEO EXCLUSIV Eric de Oliveira, show total la „Prietenii lui Ovidiu”! A încins „Pamporea” în studioul GSP: „La Viitorul toți mă numeau machedon negru”

EXCLUSIV VIDEO Dezvăluiri incredibile făcute de Eric: „Îmi cunosc personal în jur de 20 de frați! Mai am, dar nu-i știu pe restul! Când eram mic jucam desculț, mâncam singur în tribună”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primele reacții după lupta Mike Tyson - Jake Paul: „A arătat groaznic, e o nebunie să te antrenezi atât de mult și să dai doar 97 de pumni! + „Am închis, nu mă mai puteam uita”
Box
Primele reacții după lupta Mike Tyson - Jake Paul: „A arătat groaznic, e o nebunie să te antrenezi atât de mult și să dai doar 97 de pumni! + „Am închis, nu mă mai puteam uita”
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (1)
reteleanu
reteleanu  •  14 Noiembrie 2020, 14:32

e un baiat de baiat eric! si un fotbalist excelent, care ne-a oferit multe meciuri memorabile. bravo, eric!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează