Articol de Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 12 ianuarie 2018 12:50
Dan Nistor (29 de ani) a oferit prima reacție după ce a plecat gratis de la CFR Cluj și a revenit la Dinamo, el jucând pentru "câini" în perioada 2016-2017 și plecând din Ștefan cel Mare cu scandal.
"E adevărat, m-am înțeles cu Dinamo. Mâine de dimineață ajung la București să semnez contractul. Dinamo e echipa mea de suflet. Când am plecat, n-am făcut-o cu voia mea, ci pentru că așa a trebuit.
Acum mă întorc să intru în play-off și să mă bat cu Dinamo pentru primele locuri, așa cum e normal. Doar Dinamo București!", a declarat Nistor pentru GSP.ro.
900.000 €e cota de piață a lui Nistor, conform transfermarkt.de