Articol de GSP - Publicat sambata, 26 martie 2016 11:55
Mircea Rednic încearcă să îl transfere pe Andrei Peteleu, fundașul celor de la Petrolul, pentru a-l titulariza pe banda dreaptă.
Ediția de azi a Gazetei Sporturilor scrie că Peteleu nu poate deveni liber de contract, așa cum sperau dinamoviștii, pentru că a primit o parte din salariile restante.
Potrivit informațiilor GSP.RO, Petrolul cere acum 10.000 de euro pentru a-l lăsa pe fundaș să ajungă la Dinamo. Cu toate că suma este una derizorie, formația alb-roșie nu vrea să plătească banii aceștia.
În primă fază, suma cerută de patronul Petrolului, Dan Capră, a fost 100.000 de euro. Lovindu-se de refuzul lui Negoiţă, dar şi de dorinţa lui Peteleu de a juca la Dinamo, Capră a acceptat să scadă treptat pretenţiile la 25.000 euro , apoi la 18.000 şi, într-un final, 10.000 euro.
350.000 €este cota lui Peteleu, potrivit transfermarkt.de
În vârstă de 23 de ani, Peteleu poate juca pe ambele benzi ale defensivei. În acest sezon, jucătorul a evoluat în 16 meciuri pentru Petrolul.
În Gazeta Sporturilor, pe care o găsești acum la chioşcuri şi pe platforma Gazeta Digitală, puteţi citi materialul integral și afla ce soluție inedită a găsit conducerea lui Dinamo pentru a nu trebui să plătească această sumă.
Alte subiecte exclusiv print:
✓Steaua tricoloră se decolorează! Ce șanse are să trimită mai mult de 4 jucători la EURO
✓Reghe pregătește o țintă specială pentru preliminariile europene!
✓Bătrânii și marea » Imagini nepublicate vreodată cu Johan Cruyff și Ștefan Kovacs + întâmplări de excepție cu olandezul în prim-plan
✓Cele mai tari ponturi sunt doar în ziar! Mizează pe noi și câștigă!