FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

EXCLUSIV Totul despre noul star din echipa lui Hagi: "Cea mai mare surpriză a fost când a venit Hagi să ne vorbească"

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor
Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat luni, 23 octombrie 2017 13:17

În ultimii doi ani, Alexandru Cicâldău a făcut progrese şi fizic, şi fotbalistic: a crescut 12 centrimetri în înălţime şi jocul său l-a impus ca om de bază al campioanei FC Viitorul.

"Cel mai bun de pe teren!", a exclamat Hagi la finalul meciului cu CFR Cluj. Şi nu se referea la Eric, marcatorul unicului gol al victoriei în faţa liderului, dintr-o lovitură liberă executată magistral.

Ţinta laudelor a fost Alexandru Cicâldău, mijlocaşul box-to-box inventat de "Rege", după ce tot junioratul a jucat în spatele vârfurilor. 

Debutat de Viitorul în prima ligă la doar 18 ani, puştiul micuţ şi fragil s-a transformat peste noapte într-un bărbat adevărat. S-a înălţat în ultimii doi ani cu 12 centimetri, a tras tare în sala de forţă şi este una dintre piesele de bază ale campioanei la mijlocul terenului.

Remarcat la Cupa "Hagi"

Născut şi crescut la Satu Nou, un sătuc de nici 3.000 de suflete, aflat lângă Medgidia, Cicâldău a avut o copilărie liniştită, departe de tumultul marilor oraşe. "Am crescut la ţară, dar nu aveam găini sau alte animale în curte.

Îmi amintesc că o dată am vrut să merg şi eu la câmp, m-am urcat pe cal, însă m-am speriat atât de tare încât nu am mai vrut să aud de asta. Părinţii mei munceau în Constanţa, aşa că petreceam mult timp cu sora mai mare şi străbunica.

Nu eram foarte înstăriţi, dar ne descurcam. Nu era ca şi cum nu-mi permiteam o pereche de ghete sau să-mi plătesc cantonamentele", îşi aminteşte fotbalistul Viitorului.

El şi-a început aventura în fotbal la 8 ani: "Eram mic şi jucam fotbal în curtea şcolii cu ceilalţi copii. Plus că aveam echipă în sat şi îmi plăcea să merg la meciuri. Pe la 8 ani, tata m-a dus la o selecţie la Medgidia, la o şcoală privată de fotbal, Marcon Star. Aveam condiţii bune, dar nu cred că am jucat mai mult de cinci meciuri pe teren mare până am plecat de acolo".

Marea şansă s-a ivit după meciurile de la Cupa "Hagi", pe vremea când avea 12 ani. Echipa lui se lupta pentru calificarea la faza zonală cu FC Farul. A pierdut, însă constănţenii aveau posibilitatea să coopteze în lot doi jucători de la adversari. Iar unul dintre ei a fost Cicâldău.

La un pas de Steaua

Jocul său nu a fost remarcat doar de cei de la Academia lui Hagi. "În acelaşi an, am dat probe la Steaua. Am fost acceptat, dar aveam de ales între ei şi Academie. Domnul Peniu a vorbit cu tata şi am decis să vin la Constanţa.

Mi-a fost un pic mai uşor, pentru că eram aproape de casă, părinţii veneau să mă vadă o dată pe săptămână. Când am ajuns la Academie, diferenţa era uriaşă. Iar cea mai mare surpriză a fost când a venit Hagi să ne vorbească.

Eram mici şi nu ne aşteptam să vină la noi. A fost un moment extraordinar pentru toţi", povesteşte Cicâldău, care a fost repartizat în aceeaşi cameră cu Dragoş Nedelcu.

Cu patru titluri de campion naţional la juniori în buzunar, puştiul şi-a aşteptat cuminte rândul la debutul în prima ligă. A venit într-un meci cu ASA Târgu Mureş, în deplasare:

"Am venit din Elveţia, de la naţionala sub 19 ani, cu care ne calificaserăm la Turul de Elită, şi am mers direct la Târgu Mureş. Pe final, am fost trimis pe teren şi îmi aduc aminte că aveam emoţii uriaşe, dar am trecut peste ele".

Inspiraţia lui Hagi

Privit ca un jucător foarte tehnic şi un pasator excelent, Cicâldău se confrunta cu o problemă de ordin fizic. Mic de statură şi destul de fragil, era vulnerabil în duelurile cu adversarii. "Eram mic şi slab, dar lucrurile s-au schimbat.

Am crescut 12 centimetri în ultimii doi ani, am 1,74 metri, şi am muncit mult la antrenamentele de forţă. Nu le-am neglijat niciodată, dar ştiam că la capitolul acesta sunt probleme şi am insistat", explică fotbalistul campioanei.

Obişnuit cu postura de mijlocaş ofensiv, s-a trezit trimis de Hagi în linia de mijloc, la începutul acestui sezon: "Am fost mereu mai mult pasator decât marcator. Cred că punctele mele forte sunt tehnica, viteza de gândire, pasele, driblingul, dar nici nu mă gândeam că pot să alerg atât.

Primul meu meci în această postură a fost chiar în Liga Campionilor, cu Apoel. Hagi vorbeşte mult cu noi, şi în vestiar, dar şi individual. Mi-a spus să cer mai mult mingea, să mă implic şi mi-a dat încredere. Iar faptul că am început bine sezonul m-a ajutat enorm. Păcat că nu ne-am calificat mai departe în Ligă, dar s-a văzut lipsa de experienţă".

Ţintit de Becali

Prestaţiile din acest sezon l-au adus în lumina reflectoarelor, dar şi în atenţia lui Gigi Becali, care a anunţat că este pregătit să bage mâna în buzunar pentru a-l transfera la FCSB.

"Mă bucur că mă vrea Steaua, dar nu mă gândesc la asta acum. Va veni şi vremea să plec de la Viitorul, dar, în momentul acesta este foarte important să joc. Nu pot să merg la o echipă unde să stau pe bancă, chiar dacă nu mă sperie concurenţa. Am mai vorbit cu Nedelcu şi Coman, dar nimic despre Steaua.

Abia în acest campionat am început să joc constant la prima echipă. Dacă o să am mai multe realizări şi jocuri bune, ştiu că vor veni oferte. Şi pentru că sunt tânăr, o să crească şi mai mult suma de transfer", mărturiseşte Cicâldău, cotat la 350.000 de euro de site-ul transfermarkt.ro. 

"Am început mai greu, dar obiectivul este să ne calificăm în play-off. Ne-au plecat mulţi jucători, am pierdut şi multe puncte prea uşor, dar ne-am revenit. Luăm meci cu meci şi vrem să adunăm cât mai multe puncte"

"Jucătorul meu preferat este Antoine Griezmann, dar cu noua poziţie din teren cred că mi se potriveşte mai mult Iniesta. Ca echipă din străinătate, ţin cu Atletico Madrid şi mi-ar plăcea să joc cândva în Spania"

Alexandru Cicâldău

Star şi la tineret

Puştiul lui Hagi este om de bază şi la naţionala de tineret, pentru care a marcat un gol de senzaţie în confruntarea din deplasare cu Elveţia, din preliminariile Campionatului European din 2019.

"Avem o generaţie foarte bună şi cred că sunt şanse mari să ne calificăm. Am început bine grupa, cu victorii în deplasare, şi vrem să continuăm pe aceeaşi linie. Golul cu Elveţia a fost unul dintre cele mai frumoase înscrise de mine, dar îmi amintesc că am dat unul dintr-o lovitură liberă şi într-o întâlnire cu Israel, la sub 19 ani. Este devreme să mă gândesc la naţionala mare", spune Cicâldău. 

"Eric a făcut diferenţa în meciul cu CFR, dar mie mi-a plăcut foarte mult acest copil de la Viitorul, Cicâldău. A fost senzaţional, a fost peste tot, pe tot terenul. Este senzaţional, copilul. Are o capacitate mare de efort. Mi-a plăcut mult, este superjucător" Lucian Sânmărtean, la TV Digi Sport

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
1621414144804093
George Dobrescu  •  23 Octombrie 2017, 14:19

Cicaldau a fost si la dunare calarasi ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează