Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2020 20:30
Provocat de Ioanițoaia, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” (difuzată în fiecare miercuri de la ora 20:00), să spună cu ce echipă ține dintre FCSB și CSA Steaua, Vasile Stângă, în prezent team-manager al echipei de handbal băieți a Armatei, a zâmbit și a făcut dezvăluiri spectaculoase din culise.
„Eu tot timpul l-am admirat pe Becali, pentru că este un om dintr-o bucată. Un om care ajută. Am tot respectul pentru el. A investit foarte mult în fotbal. Marea lui greșeală e că vorbește prea mult. Dar domnul Becali, când promite ceva, se ține de cuvânt! Eu garantez pentru el. Și vă dau și un exemplu.
La finala Cupei Challenge de la București a venit Gigi Becali când echipa se încălzea. Mi-a zis: «Vasile, dacă echipa câștigă, îți dau o primă de joc!». «Bine, Gigi!». După meci m-a sunat el. «Ce, mă, n-ai nevoie de bani?». M-am dus la stadion în mașină și mi-a dat prima. 20.000 de euro pentru echipă! I-am împărțit cu toți băieții. Ăsta e Gigi Becali!".
Stângă face referire la returul Steaua - Horta din finala disputată în 2006. Roș-albaștrii s-au impus cu 34-27 și au luat trofeul Challenge Cup, după ce în tur pierduseră cu portughezii, 21-26.
Ovidiu Ioanițoaia: „Vezi să n-ai probleme acum cu Talpan"
"Eu sper ca CSA Steaua să ajungă în Liga 2, dar de-acolo se schimbă lucrurile. Eu cred că i s-a dat prea multă atenție domnului Talpan de către presă. Domnul Talpan și-a creat un scop în viață. Ăsta e Gigi Becali și să distrugă FCSB-ul!", a încheiat Stângă.
"Se face stadionul în Ghencea și e un lucru fantastic. Pe lângă stadion, sper să avem și noi o sală de sport a clubului. Sper să o apuc, să avem sala noastră. Am înțeles că este în proiect. Suntem unicat în lumea asta. Noi ne antrenăm la Chiajna. E bine și acolo, dar noi suntem Steaua! Primul club din țara asta și n-avem o sală"
Vasile Stângă, team-manager Steaua
Stângă a fost de 10 ori campion al României, medaliat de două ori cu bronz la Jocurile Olimpice, câștigător al Supercupei Mondiale, cel mai bun inter stânga din lume și golgeter al Campionatului Mondial. Selecționat de 4 ori în echipa lumii acesta a marcat 1.414 goluri pentru echipa României fiind pe locul 1 în clasamentul all-time.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!