Articol de Costin Ștucan - Publicat vineri, 25 septembrie 2020 11:52 / Actualizat vineri, 25 septembrie 2020 13:49
În direct la GSP Live, Adnan Guso (44 de ani) - fost portar la U Craiova, Dinamo, FC Argeș și Pandurii - a vorbit pentru prima dată despre experiența sa în timpul războiului din Bosnia. Fostul portar al naționalei Bosniei a jucat fotbal amenințat de gloanțele lunetiștilor, apoi a fost trimis în prima linie unde a văzut ororile războiului.
Prăbușirea Iugoslaviei, o țară creată la începutul secolului XX, a adus una dintre cele mai sângeroase perioade din istoria modernă a Balcanilor. Începute în 1991, numeroasele conflicte interetnice au durat 10 ani și s-au soldat cu cel puțin 150.000 de morți. Războiul din Bosnia a început în 1992, a durat trei ani și a opus în diferite faze armatele croată, bosniacă și sârbă. Orașul Sarajevo a fost înconjurat de forțele sârbe și supus unui asediu constant timp de mai mulți ani.
Frica de război: antrenamente în sală
Născut în Sarajevo în 1975, Adnan Guso avea 16 ani și jumătate în momentul declanșării conflictului, însă la finalul războiului era soldat în armata bosniacă. Fostul portar de la U Craiova, Dinamo, FC Argeș și Pandurii a evitat mereu să discute cu jurnaliștii despre experiențele sale din timpul războiului, dar în această dimineață, în direct la GSP Live, bosniacul musulman a acceptat să povestească:
123 de meciuriîn Liga 1 a jucat Adnan Guso pentru U Craiova (2002-2005), Dinamo (2005-2006), FC Argeș (2005-2006) și Pandurii (2006-2007)
“Nu vorbesc despre război pentru că am prieteni croați, prieteni sârbi și, dacă vorbesc, cineva ar putea să fi deranjat de ce spun. Noi, aici, preferăm să nu vorbim despre asta. Înainte de război, în Sarajevo erau 100.000 de sârbi. Când a început războiul au plecat mulți, au rămas poate 20.000. Bosniacii au făcut tot posibilul ca sârbii care au rămas să fie bine tratați.
Când a început războiul, mergeam la școală și făceam antrenamente într-o sală mică. Așa puteam fi protejați să nu vedem explozii, să nu auzim cum se trăgea, să nu fim loviți. După doi ani, am început să ieșim să ne antrenăm și afară.
Din Sarajevo nu s-a putut ieși patru ani. A fost înconjurat de forțele sârbe. Era un singur tunel care a fost săpat sub pista de aeroport, avea 800 de metri lungime. Și acum e acolo, e muzeu. Când a venit Marin Condescu la Sarajevo, l-am dus să vadă tunelul. Deși nu e mare, pentru Sarajevo tunelul a reprezentat viața”.
Tunelul despre care vorbește Guso a fost linia vitală, ascunsă de forțele sârbe, prin care au fost transportate alimente, combustibil, dar și arme pentru locuitorii orașului, dar și pentru armata bosniacă înconjurată.
“Pe finalul meciului, a început să se tragă în noi!”
În plin asediu, Guso și colegii săi de la Zeljezniciar jucau fotbal și participau la competiții oficiale improvizate într-o țară măcinată de război:
“În 1994, în orașul Zenica s-a jucat primul campionat național. Orașul era departe de zona de război, jucătorii care au putut să ajungă acolo au participat la turneu. Au fost opt echipe și s-a jucat finala. Am ieșit prin tunel, am luat autocare sau ce am găsit și ne-am dus la turneu”.
În același an, marile rivale din Sarajevo, Zeljeznicar și FK Sarajevo s-au întâlnit pentru a-și disputa cupa orașului. În Sarajevo, oamenii erau uciși de obuze și gloanțe în timp ce mergeau la piață, dar fotbaliștii au intrat pe gazonul celebrului stadion Kosevo. Experiența acelui meci îl urmărește și acum pe Guso:
“Am jucat pe Kosevo, Zeljeznicar contra Sarajevo. Deși era aproape linia de război, noi am crezut că nu se va întâmpla nimic, că ei vor vedea că e un meci de fotbal. Spre finalul partidei, lunetiștii sârbi au început să tragă pe teren. Eu am nimerit în poarta asupra căreia nu se putea trage. Era un unghi închis. Dar ceilalți jucători au fugit spre vestiare sau au intrat în canelele din jurul terenului pentru a nu fi omorâți. Ne aducem aminte și acum, noi cei care am jucat în meciul ăla, de ziua aia. După meci, am ieșit normal din stadion. Eram totuși obișnuiți cu focul de arme, cu explozii. După doi-trei ani, lumea s-a obișnuit cu războiul. Pentru fiecare, o nouă zi însemna o nouă viață. Nimeni nu știa dacă mai prinde ziua următoare”.
În 1995, Guso a fost recrutat și a nimerit în plin război. Fostul portar evită să povestească ororile la care a fost martor:
“Am fost luat în armată în 1995 și am nimerit pe front. Am mers în prima linie (ezită)…asta e viața. Nu-mi place să vorbesc mai mult. Am mulți prieteni sârbi, am copii de sârbi la școala de portari”
Moderator: Mulți bărbați care au făcut războiul suferă un șoc. Sunt multe mărturii despre coșmaruri, despre traume. Ai trecut prin asta?
Guso: Nu. Dar am văzut mulți morți…Copii morți. Am dus răniți la spital, oameni morți, dar nu am fost afectat de acest sindrom post-traumatic.
Opt membri ai familiei lui Adnan Guso și-au pierdut viața în război.
Ajuns acum la 44 de ani, Guso antrenează portarii la clubul său de suflet, Zeljeznicar, și are o școală de fotbal unde crește portari. Din 2012, este consilier local în Sarajevo, iar peste o lună și jumătate speră să obțină un alt treilea mandat: “Mă bucur că pot să fac lucruri foarte bune pentru comunitate pe partea de sport. Centre de sport, terenuri în școli. Am intrat în politică nu pentru a face bani, ci pentru a face ceva pe partea de sport”.
)
)
)
)
)
)
)
