Articol de GSP - Publicat duminica, 02 septembrie 2007 00:00
Mijlocasul Andrei Muresan a fost scos din lot pentru ca nu a semnat prelungirea contractului cu "sepcile rosii"
Mijlocasul Universitatii Cluj, Andrei Muresan (22 de ani), a prins de fiecare data lotul largit al antrenorului Adrian Falub, dar a jucat insa doar cinci minute la Arad, contra "Batrinei Doamne".
Fiindca nu a semnat prelungirea angajamentului cu "U" si a refuzat un transfer in Moldova la serif Tiraspol, Muresan a iesit din calculele lui Falub, care nu l-a convocat in premiera pentru partida cu Dacia Mioveni. "O sa vedem ce se va intimpla cu Muresan. Conteaza in primul rind parerea antrenorului. Vom lua o decizie pina la inceputul saptaminii viitoare. Decizia, oricare ar fi ea, vine in urma atitudinii lui fata de club", a spus directorul general al Universitatii, Alin Banceu. Muresan intra in iarna in ultimele sase luni de contract cu "sepcile rosii" si va fi trimis sa se antreneze cu juniorii.
Andrei Muresan cere 100.000 de dolari contract si un post de titular pentru a semnat prelungirea contractului cu "U" / Foto: Raed Krishan
Dorit la Turda
Fundasul Cosmin Crusoveanu, transferat in vara de la Corvinul Hunedoara, este dorit de tehnicianul Victor Rosca la Ariesul Turda. "Vreau sa joc pentru ca la virsta mea e cel mai important lucru. Victor Rosca mi-a spus ca ma vrea la Turda imprumut, insa nu depinde de mine", a spus Crusoveanu, care nu a prins deocamdata lotul Universitatii in cele cinci etape ce s-au scurs de la inceputul campionatului. "Din discutiile pe care le-am avut cu Falub, Cosmin e un jucator pe care vom conta", a precizat Banceu.