FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - DINAMO

Atac la „Rege”! Fanii din DDB, dezlănțuiți după Farul - Dinamo: „Băștinașul vrea statuie. «Nasone» fin le are și cu latina”

Fanii lui Dinamo, la Ovidiu // foto: Facebook @ Program Doar Dinamo București +5   FOTO
Fanii lui Dinamo, la Ovidiu // foto: Facebook @ Program Doar Dinamo București

Articol de GSP - Publicat luni, 23 august 2021 13:39 / Actualizat luni, 23 august 2021 13:49

Fanii lui Dinamo sunt complet nemulțumiți de modul în care au fost tratați la meciul cu Farul, câștigat de dobrogeni cu 3-0.

Meciul dintre Farul și Dinamo, al doilea al etapei 6 din Liga 1, a fost marcat nu doar de goluri spectaculoase, dar și de tensiunea din afara terenului.

Înainte de meci, la Ovidiu a izbucnit un scandal de proporții. Din informațiile GSP, Costin Anton, administratorul Stadionului Central al „Academiei Hagi”, i-ar fi amenințat cu cuțitul pe asistenții de la Hemolab care se ocupau de testarea fanilor dinamoviști, și i-ar fi alungat de la stadion!

În replică, oficialii clubului gazdă au negat că ar fi fost implicate cuțite și au acuzat că reprezentații Hemolab au instalat cortul fără a avea autorizație.

DDB, atac dur la Gheorghe Hagi

Astăzi, războiul consumă un nou episod. Fanii dinamoviști din DDB, programul socios care reprezintă unul dintre acționarii minoritari ai clubului, au scris un mesaj dur, în care Gheorghe Hagi, antrenorul și principalul acționar al Farului, este taxat drastic.

Dinamoviștii reclamă prezența numeroasă a jandarmilor în sectorul lor, prețurile ridicate ale biletelor, condițiile din sectorul destinat oaspeților și, bineînțeles, episodul amenințării partenerilor de la Hemolab. Admiratorii lui Dinamo au publicat fotografii sugestive în acest sens. 

foto: Facebook @ Program Doar Dinamo București
foto: Facebook @ Program Doar Dinamo București
foto: Facebook @ Program Doar Dinamo București
foto: Facebook @ Program Doar Dinamo București
foto: Facebook @ Program Doar Dinamo București

Pe deasupra, în textul publicat pe Facebook de pagina „Program Doar Dinamo București”, dinamoviștii iau în derâdere unele dintre greșelile de vorbire ale lui Gheorghe Hagi.

DDB, atac la Gheorghe Hagi: „«Nasone» fin are, la licențe poetice stă bine”

PONTOS EUXEINOS 

În limba română înseamnă Marea cea Primitoare. Așa li s-a părut grecilor că este Marea noastră, atunci când i-au dat numele, în timpul lui Herodot. Mai târziu, romanii i-au dat domiciliu forțat aici, marelui poet și gânditor, Ovidiu. Omul era păzit de jandarmii din Tomis, pentru că Regele nu-i înțelegea profunzimea versurilor. "Carmen et error", vorba lui. 

Românul, ca să-și arate respectul față de Publius Ovidius Nasone (Năsosul), i-a ridicat statuie în centru și a dat unei localități de țară numele poetului. Băștinașul nostru vrea și el statuie. Da, da. Nu râde, tu ăla cu mustață! 

"Nasone" fin are, la licențe poetice stă bine, fotbal cunoaște, iar clubul pe care l-a ridicat e un model pentru toată lumea. Le are și cu latina. Dacă talent ne-a demonstrat tuturor că "Humanitas", adică "Omenia", poate avea și un sens imoral

Iar "hospitalitas" poate însemna și altceva decât ospitalitate, cum și Pontus Euxinus se poate transforma într-o Mare "neprimitoare". 

Dacă ți-e frică de lup, nu intri în pădure. Dacă ți-e frică de câini, nu-i primești pe stadion. Mai bine umpli cu jandarmi un sector din "Peluza Oaspeți". Înarmați provocator ca pentru război. Ridici prețul biletelor de câteva ori, apoi îi inviți pe cei care au dat 50 sau 70 de lei pe un bilet să stea tot în țarcul din spatele porții. 

Șmecheria, care altă dată intra în țară, pe vapor, prin Portul Constanța, acum e venită cu pluta. Partenerii noștri de la Hemolab au fost amenințați cu cuțitul să dispară din peisaj, pentru că prețul testelor noastre (15 lei) dădea rău lângă testele lor de 3 ori mai scumpe. 

Turcii au schimbat numele Mării în Kara Deniz (Marea Neagră) și așa a rămas. Ne-au învățat să fim bișnițari și să mâncăm rahat... "Suporterii lui Dinamo n-au solicitat mai multe bilete". Ce glume de șantier naval! După ce am apelat și la Protecția Consumatorului, pentru că au sistat vânzarea biletelor.

Dar ne place "să ne ascundem după unghii".

- Facebook @ Program Doar Dinamo București

Citește mai multe știri din Liga 1:

El ar putea fi al 10-lea transfer de la Rapid! Alb-vișiniii vor un jucător remarcat de Pancu

Edward, forward politic » Detalii din culise despre cum a beneficiat Iordănescu jr. de presiuni politice și intervenția tatălui

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
De necrezut! Măldărășanu s-a „aprins” la conferința de presă: „Exagerezi!” » De ce și-a ieșit din fire antrenorul sibienilor
Superliga
De necrezut! Măldărășanu s-a „aprins” la conferința de presă: „Exagerezi!” » De ce și-a ieșit din fire antrenorul sibienilor

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (41)
patratel2019
patratel2019  •  24 August 2021, 12:30

DDB= ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

voinea
voinea  •  23 August 2021, 22:52
Postat de creeperno115 pe 23 August 2021, 22:39

Frumos comunicat! Din pacate, domnul hagi nu va putea intelege nimic din el. Poate marica prosop sa-l ajute

A fost nevoie de 2 zile să îl scrie.. toți cei 12000

voinea
voinea  •  23 August 2021, 22:50

Dedebeu nu își mai vede lungul nasului... dacă au tupeul să se ia Hagi... Anul trecut ați intrat pe teren, e normal să se ia măsuri. Ați instalat un cort în curtea omului fără să îl întrebați, ce trebuia să vă facă? ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (41)
Comentează