FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - SLOBOZIA 0-1

VIDEO + FOTO Ce nu s-a văzut la TV în Farul - Unirea Slobozia » 6 detalii remarcate în prima victorie a lui Mihalcea în fața lui Hagi

Meciul de la Ovidiu, Farul - Unirea Slobozia 0-1, a bifat mai multe premiere, cea mai importantă fiind victoria formației lui Adrian Mihalcea la debutul în Superligă. GSP.ro vă dezvăluie 6 lucruri care nu s-au văzut la televizor. 

Articol de - Publicat vineri, 12 iulie 2024 21:48 / Actualizat vineri, 12 iulie 2024 22:05

Meciul de la Ovidiu, Farul - Unirea Slobozia 0-1, a bifat mai multe premiere, cea mai importantă fiind victoria formației lui Adrian Mihalcea la debutul în Superligă. GSP.ro vă dezvăluie 6 lucruri care nu s-au văzut la televizor. 

1. Cele aproape 35 de grade înregistrate la startul partidei au făcut ca stadionul să fie pe jumătate gol. Cel mai mult au avut suferit spectatorii de la Tribuna I, care au stat în soare pe tot parcursul jocului.

Căldura excesivă și-a pus amprenta și asupra suprafeței de joc, gazonul fiind ars pe multe porțiuni. Gazdele au încercat să dreagă situația udându-l din abundență, iar asta a făcut ca brazde întregi să sară în timpului jocului, în special pe benzi.

2. Unul dintre jucătorii luați în colimator de fanii Farului a fost Dan Sîrbu, certat pentru lipsa de reacție în multe faze. De altfel, fundașul dreapta a fost pe lista de plecări în această vară, alb-albaștrii încercând să-l trimită la FC Botoșani, la schimb cu Victor Dican.

Jucătorul în vârstă de 21 de ani a refuzat să plece, astfel că la moldoveni a ajuns mijlocașul Ștefan Bodișteanu. Din cauza absențelor cauzate de accidentări, Gică Hagi s-a văzut nevoit să-l titularizeze.

+1 FOTO

3. Marcatorul primului gol în prima ligă din istoria celor de la Unirea Slobozia, Florin Purece, nu s-a bucurat în momentul deschiderii scorului. Mijlocașul a luat această decizie în semn de respect față de suporterii constănțeni și a făcut un semn în acest sens către tribune. Actualul jucător al ialomițenilor a evoluat în două sezoane sub comanda lui Gică Hagi la Constanța, unul la Viitorul și unul la Farul.

4. Niciunul dintre jucătorii transferați în această vară de constănțeni nu a fost titularizat de Gică Hagi. Gabi Iancu și Andrei Ciobanu au fost aruncați în luptă în startul reprizei secunde, Victor Dican a fost introdus în ultima jumătate de oră, iar Eduard Radaslavescu a prins pe teren doar ultimul sfert de oră. În schimb, Răzvan Ducan a rămas pe banca de rezerve, iar Mihai Bălașa a lipsit din cauza unei accidentări.

5. Ialomițenii s-au bucurat moderat la finalul jocului, alături de cei aproape 20 de suporteri veniți pe Litoral. Nici la vestiare nu au sărbătorit excesiv.

„Este treaba mea să gestionez vestiarul după o asemenea victorie. Nu fac niciun rabat de la atitudine și disciplină. Dacă vom crede că dacă am câștigat la Farul suntem campioni, nu ne va fi bine. Am mai văzut echipe care au câștigat primul meci din Superligă și acum sunt prin sub subsolul Ligii a 3-a”, a spus antrenorul Adi Mihalcea.

6. A fost prima victorie obținută de Adi Mihalcea ca antrenor în fața lui Gică Hagi. Cei doi s-au mai întâlnit în două rânduri în prima ligă, când actualul antrenor al Unirii pregătea Chindia Târgoviște, 0-0, și Dinamo București, 1-2.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (1)
10.Geo
10.Geo  •  13 Iulie 2024, 08:29

Felicitari Unirea!! Peste asteptari!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează