Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 29 septembrie 2021 17:01
Farul a oferit faza etapei #10 în victoria de pe teren propriu cu CS Mioveni, scor 2-1. În continuare, analiza primului gol, reușit de Jefte Betancor.
Toate rezultatele rundei #10 din Liga 1
De la revenirea lui Gheorghe Hagi în iarbă, Farul și-a îmbunătățit vizibil calitatea jocului. Cea mai bună dovadă: clasamentul. După aproape un tur de sezon regulat, constănțenii ocupă locul 3, fiind peste FCSB (la golaveraj) sau Universitatea Craiova în ierarhia campionatului. Nu de puține ori echipa „Regelui” furnizează și spectacol.
Faza etapei #10 » Farul - CS Mioveni 2-1, minutul 16
Începutul: Buziuc trimite direct la adversar, adică la Purece, și declanșează astfel atacul Farului. Dobrogenii iuțesc numaidecât acțiunea.
Purece pasează aproape, la Pitu, care verticalizează pe Jefte.
Spaniolul deschide unghiul în dreapta, unde va apărea Artean.
Mijlocaș central, Artean acoperă perfect flancul drept încă nepopulat de fundașul lateral Dussaut, rămas momentan în defensivă.
Andrei pasează din prima, pe lângă Burnea, pentru Ganea. Fiul fostului atacant al naționalei îl „trage” din careu pe Scarlatache, unul dintre cei doi stoperi de la Mioveni, și întoarce la Artean.
Urmează o centrare pentru Alexi Pitu. Și de această dată, Artean joacă dintr-o atingere.
Cum-necum, „extrema” lui Hagi tranșează duelul aerian cu Oancea, iar balonul ajunge la Jefte Betancor. Ducan, portarul oaspeților, va fi prins pe contre-pied de execuția cu dreptul a „vârfului” iberic.
Două observații:
- Tranziția Farului. Pitu, Purece și Ganea, prezenți în propria jumătate la 14:52, ajung în careul advers la 15:05;
- Haosul din apărarea lui Pelici. Între timp, Mioveni aduce 7 jucători în careu, plus doi în apropierea lui „16”. Unul dintre „intruși” - mijlocașul Dumitriu - îl va scoate din ofsaid pe Jefte.
Trebuia să terminăm meciul în prima repriză. În a doua parte ne-am chinuit. Nu am jucat bine colectiv, adversarului i-am dat posibilități să vină în careu, să aibă ocazii. La final sunt 3 puncte norocoase, chiar dacă meritam să câștigăm după prima repriză.
Pe mine nu mă interesează dacă iau un gol, două. Chiar dacă faza defensivă ne interesează, important e să marcăm mai multe goluri. Jefte a jucat bine 25-30 de minute. Dacă face ce trebuie, e foarte periculos, un nouar cu apucături de decar, știe fotbal, se asociază bine cu colegii
Gheorghe Hagi, antrenor Farul
67%din timpul meciului balonul a fost la jucătorii Farului
8 goluriîn 11 partide are Jefte la Farul. E golgeterul campionatului
Alte episoade din rubrica „Faza Etapei”:
CFR Cluj, aproape KO » Momentul care l-a uluit pe Dan Petrescu
Rapid, dezmembrată! » Adversarele să ia notițe: cum anihilezi un bloc defensiv