Articol de GSP - Publicat marti, 18 mai 2021 22:31 / Actualizat marti, 18 mai 2021 23:24
Mihai Bordeianu (29 de ani), mijlocașul lui CFR Cluj, și-a anunțat plecarea din „Gruia”, imediat după cel de-al patrulea titlu consecutiv reușit de „feroviari”.
Împrumutat în această iarnă din Arabia Saudită, Bordeianu a anunțat că va reveni la Al Qadsiah FC. Împrumutul său la CFR expiră la finalul acestei luni.
„Mă bucur că am câștigat. E o fericire de nedescris. Te simți un fotbalist împlinit Știam că ne așteaptă un meci greu, am avut emoții pe final, dar a ieșit bine. Colegii mei au avut clipe bune si mai putin bune. Dar uite că tot noi am ieșit campioni și am demonstrat că, dacă suntem uniți, nimeni nu ne mai poate sta în față.
Sunt fericit că am castigat campionatul aici, dar o să mă întorc acolo (n.r - în Arabia Saudită) și o sa-mi continui cariera” a declarat Bordeianu, imediat după victoria de la Botoșani.
Mihai Bordeianu ar putea fi înlocuit la FC Botoșani cu Jonathan Rodriguez, mijlocașul Botoșaniului, care a absentat de la partida de astăzi. Sursele GSP.ro susțin că cele două părți ar fi bătut deja palma. Detalii, AICI!
Andrei Burcă: „Nu știu dacă cineva a mai reușit asta după Revoluție!”
Andrei Burcă, un alt fotbalist care recent și-a manifestat intenția de a pleca de la CFR Cluj în vară, a vorbit la rândul său despre cel de-al patrulea titlu consecutiv reușit de „feroviari”.
„Nu știu dacă a mai reusit cineva dupa Revoluție acest lucru. Au fost două meciuri importante. Am avut noroc că mi-am ajutat echipa. Mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să trecem peste multe momente dificile, în care lumea a spus că suntem bătrâni, că nu mai avem vlagă.
E o realizare să fii campion, mai ales în aceste condiții dificile, cu pandemia. Am facut o demonstrație de forță în aceasta seară, chiar trebuie să ne mândrim”, a declarat Andrei Burcă, la Digi Sport.
FOTO Imagini tari din meciul FC Botoșani - CFR Cluj 0-1
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”