Articol de Iulian Cuibar - Publicat miercuri, 04 septembrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 04 septembrie 2013 12:38
În amicalul disputat ieri împotriva lui CFR, pentru echipa lui Aurel Ţicleanu au evoluat şi cei trei jucători care vor încheia lista de achiziţii a stegarilor.
Alături de Romeo Surdu, în repriza a doua au intrat croatul Aganovici şi fundaşul stînga Mendizov, ambii cu evoluţii satisfăcătoare pentru conducerea grupării de sub Tîmpa, fiind foarte probabil ca aceştia să semneze în următoarele zile.
" Ovidiu Mendizov, un fundaş stînga de 25 de ani format la centrul de copii şi juniori al clubului nostru, a intrat destul de bine în meci. Totodată, mijlocaşul ofensiv Adnan Aganovici este un veritabil număr zece care ne va ajuta foarte mult, pentru că are clasă. Apoi, Romeo Surdu nu mai are nevoie de nici o prezentare, întrucît a arătat că este o certitudine. În perioada imediat următoare, cei trei jucători vor semna contractele cu FC Braşov", a declarat directorul general al "stegarilor", Constantin Zotta.
"A fost o victorie, dar mai important este jocul, unul care m-a mulţumit. Sîntem în creştere faţă de partida cu Timişoara" a comentat şi Aurel Ţicleanu victoria din partida cu CFR.
Corona cîştigă amicalul codaşelor
Pe stadionul "Metrom" din Braşov, a avut loc ieri o altă partidă amicală, combatante fiind ultimele două clasate în Liga I, Corona Braşov şi U Cluj. Cîştig de cauză au avut braşovenii, prin golul înscris de fundaşul Damian, în minutul 33.
Pentru noua echipă a lui Ionel Gane au evoluat: Marc - Martac, Florin Ilie, Damian, Arce - Dîlbea, Vl. Munteanu - Braganca, Olariu, Neacşa - Buş.
Au intrat după pauză: Dănălache, Burlacu, Tudose, Damian, Dumitru, Horia Popa, Miranda, Stănescu, Costin Gheorghe, Joao Marcos, Buş, Vastag.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat