Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 28 iulie 2020 08:02 / Actualizat marti, 28 iulie 2020 12:18
Prestațiile dezamăgitoare ale lui Adrian Petre nu constituie singurul motiv de supărare pentru Gigi Becali! Atacantul a devenit sursa unei datorii pe care FCSB e obligată s-o achite în maximum o lună și jumătate
FCSB l-a adus pe Adrian Petre astă-iarnă, dar nu a plătit nici până astăzi pentru transfer. Esbjerg a dat-o în judecată pe vicecampioana României și a câștigat procesul de la FIFA, Becali trebuie să achite 500.000 de euro, suma pe care a negociat-o cu danezii în februarie.
Dacă până acum a întârziat plata aproape o jumătate de an, Gigi nu va mai putea s-o amâne cu mult, fiindcă decizia federației internaționale îl obligă să le dea nordicilor banii în maximum o lună și jumătate, altfel clubul nu va mai avea dreptul de a legitima jucători noi. Conform unor surse din club, interdicția i-ar fi aplicată FCSB-ului pentru trei ferestre de transferuri, nu numai într-una singură!
Becali a întârziat plata și pe fondul dezamăgirii pe care i-a produs-o atacantul pe care îl prezentase ca pe un viitor star îl momentul în care l-a adus de la Esbjerg. Patronul fusese încântat de evoluția lui Petre în naționala de tineret, un lot în care Adrian funcționa totuși ca o soluție de rezervă pentru titularul Pușcaș.
Adrian Petre a marcat doar din penalty
Imediat cum l-a văzut la FCSB, Gigi și-a schimbat în rău părerea despre vârful în vârstă de 22 de ani și a început să comande înlocuirea lui după câte o repriză sau să-l țină pe bancă în unele partide. Adi a jucat câte o repriză în fiecare dintre ultimele trei meciuri ale roș-albaștrilor.
În etapa care a trecut, a reacționat supărat pe bancă față de Thomas Neubert. Nu a mai rezistat și i-a cerut explicații preparatorului fizic, care a căutat să-l consoleze, fără să reușească. Randamentul lui Petre a fost slab, el a înscris un singur gol în Liga 1, dintr-un penalty transformat spre finalul partidei cu Gaz Metan, încheiată cu un egal, 2-2. Tratamentul la care l-a supus Becali i-a scăzut încrederea și cheful de a mai continua să joace pentru club
8 partideși un gol în campionat a adunat Petr de când a semnat cu FCSB
Părerea mea este că dacă ar avea oportunitatea să plece, ar trebui să o facă. E greu, presiunea e apăsătoare acolo! Ce s-a întâmplat cu Gaz Metan nu i-a prins bine la moral. Va fi greu pentru el să-și revină
Helmut Duckadam, fost portar
24 de goluriînscrisese Petre în 72 de partide înregistrate la Esbjerg în doi ani și jumătate. Primul sezon a fost în liga a doua din Danemarca, următoarele două, în primul eșalon
15 meciuriși 5 goluri are Adrian în naționala de tineret, o selecționată în care a bifat doar două jocuri întregi
1,1 milioane de eurovalorează Petre, conform transfermarkt. Esbjerg îl cumpărase de la UTA cu 500.000 de euro și l-a vândut la FCSB cu aceeași sumă
FOTO. FCSB a câștigat Cupa României, după 1-0 cu Sepsi
VIDEO Cornel Șfaițer: „M-au surprins jucătorii FCSB-ului. Sunt sigur că se vor lua măsuri”
Citește mai multe știri despre FCSB:
Boloni, scandalizat de jucătorii FCSB! A raportat clubul la FRF: „Sunt la ani lumină de civilizație”
Gigi Becali nu se pricepe! Ce se întâmplă cu jucătorii dați afară de FCSB
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”