Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru - Publicat joi, 09 mai 2024 11:20 / Actualizat joi, 09 mai 2024 14:00
Gigi Becali, patronul FCSB, a oferit declarații de la Palatul din Aleea Alexandru. El s-a comparat cu antrenorii echipelor importante din SuperLiga.
Odată cu numirea în funcție a lui Dan Petrescu la CFR Cluj și posibila revenire pe banca giuleștenilor a lui Mircea Lucescu, Becali consideră că are o competiție serioasă în sezonul viitor.
VIDEO. Gigi Becali se compară cu antrenorii din Superligă
În privința instalării lui „Il Luce” pe banca Rapidului, Becali a declarat următoarele: „Nu i-am propus niciodată lui Lucescu să vină la FCSB. Nu am îndrăznit, deși aș fi vrut.
Lucescu este cel mai mare, am considerat că nu vine Lucescu fără un milion, nu îi poți da atât unui antrenor. Dacă îi dă un milion, eu zic că vine. Însă Lucescu nu este omul care să vină doar pe salariu.
Trebuie să îi dai și șapte milioane pentru transferuri. Șucu are bani. Dacă vrea să facă asta, o face. Lucescu e cel mai mare, însă acum întâlnește o piatră tare, pe unul mult mai tare ca el.”
Patronul roș-albaștrilor se bucură de competiția din sezonul viitor de Liga 1: „Eu nu prea aveam antrenori. A venit Dan Petrescu, vine Mircea Lucescu, este competiția intensă. Gâlcă nu este de talia mea. Vorbesc de Hagi, Petrescu, Lucescu. De exemplu, hai să îl luăm pe Gică, eu nu sunt nici la unghia lui mică.
Aici e vorba de bani. Noi glumim acum. Ce am făcut eu?! Gică e cel mai mare la ora asta, poate chiar mai mare și ca Lucescu, nu avem de unde să știm asta. Lucescu a făcut cu bani ce a făcut, Gică fără. Dar cât să faci? A luat două campionate, să zică mulțumesc! Se termină untul, a scos tot ce se putea din jucători, însă s-a terminat”.
Cu toate acestea, Becali nu își ia foarte în serios importanța în câștigarea titlului: „Eu fac și eu acolo niște schimbări și gata, dar sunt de la Dumnezeu. Ochiul stăpânului simte ce este la el în curte. Ce antrenor să fiu? Doamne ferește! Eu glumesc și lumea o ia în serios”.