FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CFR CLUJ 0-0

FCSB - CFR Cluj 0-0 / VIDEO+FOTO » Cronică de Dan Udrea: Un derby mic şi de nimic! Cele mai bune echipe din sezonul trecut s-au anihilat reciproc

Articol de - Publicat duminica, 22 septembrie 2019 22:00

FCSB și CFR Cluj au remizat în derby-ul etapei a 10-a din Liga 1, scor 0-0, Cele două echipe s-au temut una de cealaltă şi s-au mulţumit cu câte un punct. Gazdele au avut totuși un penalty refuzat în prima repriză de Hațegan și puteau da lovitura la ultima fază, în prelungiri, când Iulian Cristea a trimis în transversală. 

Dan Petrescu nu e la meci, dar CFR joacă după chipul şi asemănarea lui: echipa are organizare bună, că jucătorii îşi respectă zonele în teren. De partea cealaltă, chipul antrenorului e hidos pentru că e o struţocămilă Gigi-Mache-Vintilă, iar tactica e ceva de genul: acţiuni individuale, totul mizat pe valoarea fotbaliştilor. 

Trei graşi la FCSB 

Şi FCSB are suficient de mulţi jucători buni cât să pună în dificultate chiar şi o echipă antrenată de Petrescu. Are jumătăţi de ocazii, şuturi de la distanţă şi din careu. CFR stă la 0-0, îi convine rezultatul şi pe contraatac poate da lovitura, dar Omrani şutează moale, alături de buturile lui Bălgrădean. 

Gnohere e pe bancă. Kilogramele lui în plus sunt atât de multe şi de evidente încât ceilalţi supraponderali din echipă, Pintilii şi Popa, par OK, dar nu sunt. Iar faptul că muşchii şi genunchii lui Pintilii cedează meci de meci e o dovadă clară că niciodată cântarul nu minte. 

La pauză, FCSB face o mutare surprinzătoare: iese Popa, intră Gnohere, iar Tsoumou trece mijlocaş dreapta!!! E mâna lui Gigi Becali, care trece la nivelul următor în ale antrenoratului: începe să inoveze. Dacă n-ar fi tragic, ar fi chiar comic! 

Meciul e slab, chiar foarte slab. N-are ritm, n-are faze de poartă, n-are aproape nimic din ceea ce ar trebui să conţină un derby. Disputa FCSB - CFR conţine accente de război doar dacă îl privim pe Hoban şi al lui bandaj pe cap care aduce aminte de celebrul rol al lui Stallone din Rambo şi misiunea lui în Vietnam. Cam atât cu accentele războinice fiindcă până şi puştii Itu şi Costache cedează fără luptă şi ies accidentaţi. 

CFR e în dificultate, apelează la Paşcanu, singura soluţie U21 de pe bancă. Intră fundaş stânga şi Camora urcă mijlocaş. În tribune, oamenii cască, doar somnul poate salva chinul de a privi acest meci. Şi tot în tribune, Contra îi explică de zor, prin gesturi, lui Olăroiu cam cum ar trebui jucat. Întotdeauna, din tribune e uşor, dar l-am văzut ce poate ca selecţioner. 

Iulian Cristea zguduie transversala la ultima fază. Se termină 0-0. Dan Petrescu ar spune că a fost un meci tacticizat. E forma cea mai frumoasă de a ascunde cu adevărat cum a fost acest meci. Fiindcă, de fapt, a fost nimic!

Ardelenii rămân lideri cu 21 de puncte, în timp ce FCSB se află pe locul 9, cu 11 puncte.

Dan Petrescu n-a venit pe Arena Națională pentru meciul cu FCSB (Detalii AICI)

15.877 de suporteriau fost prezenți pe Arena Națională.

+14 FOTO

Echipele de start

FCSB: Bălgrădean - Creţu, Planic, Cristea, Panțîru – Ov. Popescu, Pintilii, Oaidă – Ad. Popa, Tsoumou, Fl. Coman 
Rezerve: Niga, Cr. Manea, Gnohere, Fl. Tănase, Moruțan, Vînă, Chorbadzhiyski
Antrenor: Bogdan Vintilă

CFR Cluj: Arlauskis - Peteleu, Boli, Vinicius, Camora - Culio, Hoban, Itu - Deac, Omrani, V. Costache
Rezerve: Fernandez, Susic, Pașcanu, Bordeianu, L. Aurelio, Golofca, Rondon
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Arena Națională
Brigada de arbitri: Ovidiu Hațegan (Arad) / Asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare), Sebastian Gheorghe (Suceava) / Rezervă: Iulian Dima (București)

FCSB vine după două rezultate foarte bune în Liga 1: 2-1 cu Viitorul și 1-0 cu Universitatea Craiova, astfel că moralul „roș-albaștrilor” este unul ridicat. În acest moment, formația lui Vintilă se află pe locul 10 al clasamentului, cu tot atâtea puncte adunate.

De asemenea, și clujenii traversează o perioadă bună. Echipa lui Dan Petrescu tocmai a obținut o victorie formidabilă în primul meci din grupele UEFA Europa League, 2-1 cu Lazio. 

Formația din Gruia este liderul la zi al Ligii 1, cu 20 de puncte.

ULTIMELE 5 MECIURI DIRECTE

FCSB - CFR 1-0
CFR - FCSB 0-0
FCSB - CFR 0-2
CFR - FCSB 1-1
FCSB - CFR 1-1

VEZI ȘI:

ASTRA - DINAMO 3-2 // Dani Coman nu l-a iertat pe Budescu, chiar dacă acesta a reușit „dubla”: „Eu sunt supărat pe el”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (281)
adriann_
adriann_  •  23 Septembrie 2019, 14:59
Postat de hector13 pe 23 Septembrie 2019, 00:12

***. Care au fost jucatorii pe blat si ce masuri s-au luat impotriva lor? Au fost zburati de Hagi dupa acel meci. Alo! Viitorul a luat titlul in fata FCSB-ului. Daca avea agenti infiltrati in echipa nu crezi ca i-o faceau lui Hagi? Au fost 2 penaltyuri neacordate FCSB-ului la meciul acela. Punct. Cat despre Kovesi, iar gresesti cu privire presupusele inchinaciuni. Nu este cazul meu. Deocamdata ea are 0 pe tabla pe cand ala la care te inchini tu are deja 2. Si avand in vedere dosarul Tel Drum, s-ar putea sa fie 3.

Jalnic becalist, dupa meciul ala Coman si Nedelcu au ajuns la fcsb, Vana a mai stat un pic la Viitorul pentru a pastra aparentele etc. Mizeria morala a becalismului razbate din fiecare mesaj pe care il postezi aici.

florar
florar  •  23 Septembrie 2019, 09:27

Udrea care vedea un mare furt datorita arbitrului meciul trecut de la Craiova acum desigur nu mai vede nimic...Ba Udrea ,tu nu ai rusine deloc????

alexbibirica1
alexbibirica1  •  23 Septembrie 2019, 08:36

de penalty'ul neacordat de Hategan dupa ce Arlauskis l-a faultat pe Planić , nimic ? cronica incompleta din punctul meu de vedere

Vezi toate comentariile (281)
Comentează