FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Ce urmează pentru Dragoș Nedelcu și Lucian Filip » Dezvăluirile lui Florin Lovin: „Primele două zile după operație au fost de coșmar!”

Dragoș Nedelcu și Lucian Filip nu vor mai juca în 2020 pentru FCSB +16   FOTO
Dragoș Nedelcu și Lucian Filip nu vor mai juca în 2020 pentru FCSB

Articol de - Publicat luni, 22 iunie 2020 08:44 / Actualizat vineri, 26 iunie 2020 09:51

Florin Lovin (38 de ani), fost campion cu FCSB, a vorbit pentru GSP.ro despre situația delicată a roș-albaștrilor privind accidentările.

Lovin cunoaște situația delicată prin care trec în aceste momente Filip și Nedelcu, întrucât a suferit o accidentare similară în urmă cu 11 ani, o ruptură a ligamentului încrucișat anterior și a ligamentului colateral median de la genunchiul stâng în sezonul 2009-2010, când evolua pentru TSV Munchen 1860, echipă care tocmai îl transferase de la FCSB.

Florin Lovin: „Pentru mine, primele două zile după operație au fost de coșmar”

- Florin, cât de greu este pentru un fotbalist să treacă peste o astfel de accidentare?
- Depinde de la caz la caz, în funcție de gravitatea accidentării. Pentru mine, primele două zile după operație au fost de coșmar, am avut dureri foarte mari și nu am dormit timp de 48 de ore. Operația în sine nu este una complicată, însă refacerea este esențială pentru a reveni la forma sportivă de dinaintea accidentării.

- Există și cauze extrasportive pentru care jucătorii pot avea probleme fizice grave? Sau în general acestea provin în urma unor lovituri primite de la adversari?
- În general, accidentările musculare au surse extrasportive. Dar pe Filip și pe Nedelcu îi cunosc bine, au o viață ordonată în afara terenului. 

- Filip este deja la a 5-a accidentare din ultimii ani.
- Accidentările de genul ăsta nu prea pot fi evitate prin exerciții specifice sau antrenamente speciale, doar poți învăța să te protejezi, lucru pe care eu l-am făcut și am avut norocul să nu mai am nicio accidentare până la sfârșitul carierei. În situația lui Filip aș vrea să scot în evidență susținerea din partea clubului, lucru văzut din ce în ce mai rar. 

„Ce să îi facă antrenorul dacă jucătorul nu mănâncă ce trebuie acasă, nu se odihnește?”

- Se poate lua în calcul și o vină a staff-ului tehnic?
- Când e un număr mare de accidentări la o echipă este clar că există o problemă, iar staff-ul e parte din ea. Însă această perioadă a fost una greu de gestionat, jucătorii trebuie să fie mai responsabili. Ce să îi facă antrenorul dacă el acasă nu mănâncă ce trebuie, nu se odihnește cum trebuie? În fotbal este esențială sinceritatea jucător-staff, mai bine spui că nu te simți bine și faci un antrenament mai ușor decât să forțezi și să te accidentezi.

- După o ruptură de ligamente, mai poate un fotbalist să revină la forma pe care a avut-o înainte de operație?
- Pot vorbi doar de cazul meu. Eu am revenit mai puternic și mai responsabil după accidentare. Dacă reușești să transformi ghinionul unei accidentări grave în ceva pozitiv, cu siguranță vei reveni mai bun decât înainte, și ca fotbalist, și ca om. 

CV Florin Lovin

Ce urmează pentru Dragoș Nedelcu și Lucian Filip » Dezvăluirile lui Florin Lovin: „Primele două zile după operație au fost de coșmar!”
  • a făcut junioratul la Rafinăria Dărmăneşti
  • a jucat 3 ani la FCM Bacău
  • FCSB l-a cumpărat în 2004 pentru 400.000 de euro
  • a fost vândut în 2009, la 1860 Munchen, pentru 600.000 de euro
  • în străinătate a mai jucat la: Kerkyra, Kapfenberger, Mattersburg
  • ultimii 3 ani ai carierei i-a jucat în Liga 1: Oţelul, Chiajna, Astra

5 trofeea câştigat Lovin în carieră: 3 cu FCSB şi două cu Astra

63 de meciuria jucat Lovin în cupele europene, dintre care 14 în grupele Champions League

FOTO Cele mai interesante imagini din partida FCSB - Gaz Metan 2-2

+11 FOTO

VIDEO Bogdan Vintilă, după FCSB - Gaz Metan 2-2: „Cât timp mai avem șanse, vom lupta pentru titlu!”

Citește mai multe știri despre FCSB:

Basarab Panduru nu-l iartă pe Gigi Becali: „Spui că MM și Vintilă nu știu nimic! Uită-te în oglindă să vezi vinovatul principal”

Cât are Dan Petrescu salariu la CFR Cluj și de ce Becali nu-l poate primi în veci la FCSB: „Nici dacă ia Champions League”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează