FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Are și FCSB un Borza! Cine poate fi soluția-surpriză, de numai 16 ani, din noul sezon!

Ricardo Pădurariu, de numai 16 ani, poate fi soluția-surpriză de la FCSB, fotomontaj: GSP
Ricardo Pădurariu, de numai 16 ani, poate fi soluția-surpriză de la FCSB, fotomontaj: GSP

Articol de , , - Publicat joi, 22 iunie 2023 17:46 / Actualizat joi, 22 iunie 2023 18:53

Ricardo Pădurariu, de numai 16 ani, poate fi soluția-surpriză de la FCSB din noul sezon! El joacă, la fel ca Andrei Borza, de la Farul, pe postul de fundaș stânga.

Față de alte veri, FCSB e aproape să-și definitiveze lotul cu multă vreme înainte de primul meci oficial al sezonului, care va fi la jumătatea lunii iulie, când începe Liga 1. 

Au fost îndepărtați jucătorii trecuți pe lista neagră și s-au bifat și 3 achiziții: Băluță, Djokovic și sud-africanul Ngezana. Cel mai probabil, se va mai aduce un fundaș central până când se va pleca în cantonamentul din Olanda.

Pierderi uriașe pentru Cosmin Olăroiu! Datorii de 20 de milioane de euro
AFACERE
Pierderi uriașe pentru Cosmin Olăroiu! Datorii de 20 de milioane de euro

Ricardo Pădurariu va merge în cantonamentul FCSB din Olanda 

În plus, în lotul vicecampioanei va apărea o mare surpriză. Un puști care a impresionat la Academie și care a fost remarcat atât de către cei din staff-ul tehnic, cât și de Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor. 

Numele acestuia: Ricardo Pădurariu. Postul pe care evoluează: fundaș stânga. Vârsta: abia a împlinit 16 ani, e născut în mai 2007! 

Are și FCSB un Borza! Cine poate fi soluția-surpriză, de numai 16 ani, din noul sezon!
Ricardo Pădurariu

În ciuda faptului că e foarte mic, calitățile pe care le-a arătat, dar și modul în care s-a impus la grupele de juniori i-au determinat pe cei de la prima echipă să-l ia în calcul pentru echipa de seniori. Aproape sigur el va fi promovat în lotul cu care FCSB va merge în stagiul olandez de la Apeldoorn și ar putea deveni chiar prima alternativă la soluția Radunovic. 

În lot va fi și Panțîru, însă acesta revine după o pauză uluitoare: 2 ani și 3 luni de când s-a accidentat și n-a mai jucat deloc fotbal, interval în care a suportat mai multe operații la genunchi.

Modelul Borza i-a inspirat pe cei de la FCSB

Cei de la FCSB văd în varianta Pădurariu modelul impus de Gică Hagi la Farul cu Andrei Borza, care, efectiv, a explodat în sezonul trecut și în acest moment are o cotă imensă. Hagi l-a promovat pe Borza într-un meci al primei echipe în mai anul trecut, când Borza avea 16 ani și jumătate. 

Apoi, în campionatul 2022-2023, în care Farul a devenit campioană, Andrei a jucat nu mai puțin de 33 de partide în cele 40 de etape, dintre care în jumătate a fost chiar titular.

În ciuda vârstei extrem de mici, Borza a adus plusvaloare echipei, s-a impus și a fost unul dintre atuurile pe care constănțenii le-au avut în câștigarea campionatului. Implicit, cota lui a urcat vertiginos. 

Dacă acum un an, pe vremea aceasta, el nici nu figura în topurile site-ului transfermarkt, care evaluează jucătorii, în prezent e văzut la cel puțin 1 milion de euro, dar probabil că prețul lui la un eventual transfer ar fi de cel puțin două ori și jumătate peste acest prag.

Ricardo Pădurariu a fost la naționala U16

Dacă FCSB ar proceda la fel cu Pădurariu și l-ar debuta pe parcursul următorului sezon, primul lui meci pe prima scenă ar fi tot la 16 ani, urmând să împlinească 17 abia când se va termina play-off-ul din mai 2024! 

Pădurariu a intrat deja în atenția echipelor naționale. În vara lui 2022 a fost convocat de către selecționerul Nicolae Roșca la o acțiune care a cuprins mai multe meciuri amicale, iar rezultatele au fost senzaționale, printre care un 9-1 la general, în două jocuri, cu Muntenegru, dar și un succes în fața Spaniei.

Ar fi soluție pentru regula U21 până în 2029!

Apariția unui astfel de fotbalist, extrem de tânăr, care să se impună și să devină o soluție chiar ca titular i-ar aduce FCSB-ului un imens avantaj chiar și dincolo de perspectiva de a-l vinde pe o sumă considerabilă. Ar avea o soluție, multă vreme de aici înainte, pentru a îndeplinirea regulii U21, impusă de FRF. Vârsta pe care o are Pădurariu îi permite să fie eligibil până în vara lui 2029! 

Din acest punct de vedere, FCSB, pentru următorul sezon, în care sunt luați în calcul jucătorii născuți începând cu 1 ianuarie 2002, se bazează pe Octavian Popescu, Pantea, Radaslavescu, dar și pe Matei Tănasă, un puști de 17 ani.

Ce jucători a debutat FCSB în ultimii ani la vârste foarte fragede

NUMEVÂRSTA DEBUTULUISITUAȚIA ACTUALĂ
Matei Tănasă16 ani și 4 luniVa fi în lotul pentru 2023-2024
Al. Muși16 ani și 10 luniÎmprumutat la Petrolul
Adrian Niță17 ani și 3 luniE la Slatina, în Liga a 2-a
Perianu17 ani și 4 luniÎmprumutat la U Cluj
Octavian Popescu17 ani și 9 luniVa fi în lotul pentru 2023-2024
D. Man18 ani și 2 luniA fost vândut la Parma pentru 11 milioane euro
A. Vlad18 ani și 5 luniVa fi în lot pentru 2023-2024

A fost luat în calcul debutul în Liga 1 la FCSB

* a fost luat în calcul debutul în Liga 1 la FCSB

VIDEO Gigi Becali îl atacă din nou pe Răzvan Burleanu și vrea să scape de regula U21

Citește și: 

„Bag mâna în foc” » MM Stoica garantează pentru fotbalistul adus în această vară: „L-am văzut antrenându-se”

Becali spune că a făcut două transferuri în ciuda lui Șumudică și Rotaru: „Faci sânge cu mine? Vai, vai, vai!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
eunescu09
eunescu09  •  23 Iunie 2023, 06:30

"Are și FCSB un Borza!" Dumnezeule, nici n-au trecut câteva zile de la umilințele îngrozitoare ale naționalelor României și iar începem cu laude sforăitoare ca ce tari și mari și grozavi suntem ca ne-am îmbrăcat în tricourile lui Becali. La noi dezastrul este fără margini dar ne credem interstelari, fabulosi, cum nu exista în univers. Cumplit.

aius
aius  •  22 Iunie 2023, 21:34

Doamneeee,bai baieti,pai cum sa nu aiba fcsb !!!!Astia au de toate!Începând cu branza, si terminând cu pușcăriașii !

81mada
81mada  •  22 Iunie 2023, 20:41

Oare ce le or da sa manance la academie…

Vezi toate comentariile (8)
Comentează