Articol de GSP - Publicat vineri, 06 decembrie 2019 22:01
FCSB - GAZ METAN 2-0 // Dennis Man (21 de ani) a avut ocazia să-i ducă pe roș-albaștri în avantaj în prelungirile primei reprize, însă a sfârșit prin a izbuti una dintre cele mai mari ratări ale sezonului. Acesta a salvat însă impresia cu golul din repriza secundă.
FCSB a suferit în primele 45 de minute ale partidei, într-o repriză în care cele mai mari oportunități au venit la poarta lui Cristi Bălgrădean. Totuși, echipa lui Bogdan Vintilă a fost aproape de gol în primul minut al prelungirilor, când Dennis Man a irosit o ocazie rarisimă.
Angajat perfect de Valentin Crețu, Dennis Man a trimis, fără să fie deranjat de nimeni, peste poartă din doar câțiva metri.
„Ce să mai zici? E mai greu să ratezi de acolo decât să dai gol. El e la 5 metri de poartă, care are 7 metri”, a spus Helmuth Duckadam, la TV Digi Sport.
„Aici trebuie doar să acoperi, să dai direcție. A lovit-o cu tibia, cu ceva, de a dat peste. Nu a lovit-o cu gheata. Cred că a lovit-o puțin deasupra. Nu ai cum să ratezi de acolo”, a opinat și Ilie Dumitrescu, potrivit sursei citate.
Man și-a răzbunat însă în repriza secundă ratarea, marcând golul secund al roș-albaștrilor în minutul 79.
Vezi AICI toate detaliile de la partida FCSB - Gaz Metan Mediaș!
Joci constant la pariuri? Avem un test pentru tine – răspunsurile sunt foarte importante!