Articol de Sebastian Vasile, Romeo Ene - Publicat sambata, 27 iulie 2024 09:20 / Actualizat sambata, 27 iulie 2024 15:49
FCSB a redeschis pista Louis Munteanu (22 ani), anunțul fiind făcut chiar de finanțatorul echipei, Gigi Becali.
Imediat după eșecul cu Oțelul Galați din Superligă, scor 0-2, Becali și-a manifestat dorința de a întări linia ofensivă a echipei, nefiind mulțumit de atacanții pe care îi are la dispoziție.
Gigi Becali despre Louis Munteanu: „Trebuie să risc banii, nu am ce face”
„O să iau jucători valoroși, o să vedeți cât de curând. O să risc, o să mai dau ceva bani, câteva milioane, nu am ce face! Dacă îl iau pe Louis Munteanu... Florin Tănase e așteptat în Arabia Saudită. I-am propus să vină, să facem contractul, iar dacă îi vine vreo ofertă bună, îl las să plece.
Dacă îl iau pe Louis Munteanu, nu mai am nicio treabă. Forțez la Louis Munteanu, asta vreau. Am făcut o ofertă de două milioane ieri. Vom vedea. Trebuie să îl conving pe el, pe Louis. El nu prea e stelist, am înțeles... Poate ne înțelegem totuși, cine știe?! Trebuie să iau marcator adevărat, nu se pune problema”, a declarat latifundiarul din Pipera la „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Întors la Fiorentina, clubul de care aparține, după împrumutul la Farul Constanța, Munteanu a fost unul dintre cele mai vehiculate nume în această perioadă de mercato estival.
A fost dorit și de Rapid sau CFR Cluj, echipă la care era dat ca și transferat, în urmă cu o săptămână, chiar oficialii trupei din Gruia făcând o serie de declarații în acest sens, însă se pare că Becali a reintrat pe fir, crescând oferta din urmă cu mai multe luni.
Conform site-ului de specialiate transfermarkt, este cotat la 1,8 milioane de euro. În stagiunea precedentă, a reușit 12 goluri și cinci pase decisive în 36 partide din toate competițiile.
După eșecul cu trupa lui Dorinel Munteanu, FCSB rămâne cu doar două puncte în Superligă după trei etape, însă roș-albaștrii se pot revanșa în Champions League, unde pot obține calificarea în turul următor la Budapesta, contra celor de la Maccabi Tel-Aviv (miercuri, 31 iulie, ora 21:00).
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”