FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI - FCSB

VIDEO EXCLUSIV Sepsi amenință FCSB înainte de meciul direct: „Acolo are probleme” » Mesaj și pentru Craiova

Meciul din tur s-a încheiat egal, 1-1, dar Sepsi a avut mai multe situații de gol // FOTO: Cristi Preda
Meciul din tur s-a încheiat egal, 1-1, dar Sepsi a avut mai multe situații de gol // FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 aprilie 2021 07:44 / Actualizat sambata, 10 aprilie 2021 13:45

Sepsi vrea maximum din confruntarea cu FCSB, iar Cornel Șfaițer, managerul general al clubului, așteaptă o revanșă din partea jucătorilor după prestația modestă din jocul cu UTA.

  • Sepsi primește vizita celor de la FCSB, de la ora 19:00. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro, televizat de Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport+. 
  • Dacă FCSB, liderul din Liga 1, nu câștigă, iar CFR Cluj o bate pe Craiova, echipa roș-albastră va începe play-off de pe locul 2

- Domnule Șfaițer, întâlniți iar FCSB. În tur le-ați făcut viața grea adversarilor la Mogoșoaia, cum va fi acum?
- E un ultim test înaintea play-off-ului. Trebuie să demonstrăm că merităm să fim acolo, iar acest meci cred că ne poate arăta cam unde ne situăm și ce avem de reglat înainte de play-off. Aduceți-vă aminte că la acel meci din tur, Leo Grozavu a anunțat că vine să ia toate cele 3 puncte cu FCSB. Din păcate, n-am bătut, deși cred că meritam, după cum am jucat. Nemeritat am cedat 2 puncte. Acum va fi altfel, noi am arătat bine cu Botoșani, însă apoi am suferit teribil la Arad, când echipa n-a mai avut atitudinea dorită.

- A fost vorba și despre o automulțumire?
- Din păcate, aveți dreptate. Cred că a fost cel mai slab joc al nostru din acest sezon! Am fost de nerecunoscut. Sigur, am întâlnit o echipă care a jucat exact ce trebuia, a dat dovadă de implicare și agresivitate, iar noi am pierdut fără drept de apel.

VIDEO Cornel Șfaițer, înainte de meciul cu FCSB: „Are probleme în defensivă, am observat asta!”

- Nici FCSB-ul n-a excelat contra Craiovei...
- E adevărat și acest lucru. O prestație modestă, cu multe greșeli individuale în zona mediană și în defensivă. Cam aceleași probleme pe care le-am avut și noi la Arad. Sunt convins că ambele echipe vor veni cu o altă abordare și o altă determinare, mai ales după două prestații șterse. Avem o dorință mare de victorie, e ca o revanșă după eșecul cu UTA. Am încredere în Leo că va pregăti la fel de bine jocul precum în decembrie, când, repet, am arătat foarte bine.

- Ce-și propune Sepsi de la play-off? A mai fost acolo, dar a sfârșit ca victimă în aproape toate jocurile...
- A fost o experiență bună pentru Sepsi acel play-off, apoi a mai fost finala Cupei României și iată că acum, în al 4-lea sezon de Liga 1, ajungem iar în play-off. Cred că meritam să fim aici, locul 4, pentru că în mai mult de 20 de etape am fost pe locul 4. Am avut meciuri bune, ne-am luptat de la egal la egal cu toți.

- E și o urmă de regret vizavi de punctaj? Poate dacă nu erau acele infectări în masă când ați înregistrat multe egaluri?
- Făcând o analiză, trebuie să fim mulțumiți la cum am arătat în perioada infectărilor. Cred că am scos puțin după ce am scăpat de virus, când consider că am fi meritat mai mult, exceptând meciul cu UTA. Aveam speranțe de locul 3, nu ne ascundem. Din păcate, am pierdut multe puncte prețioase și vor fi mici șanse de a mai obține un loc pe podium.

Cam toate echipele au probleme în centrul defensivei, nu doar FCSB. Am analizat bine formațiile și am observat că toate primesc destul de ușor gol, inclusiv noi - Cornel Șfaițer, manager Sepsi

Cornel Șfaițer: „Așteptăm VAR!"

- Chiar și după înjumătățire?
- Va fi foarte greu. OK, nu imposibil, dar va fi dificil. Pentru că sunt doar 10 meciuri, toate grele, lupte strânse. Să ne concentrăm pentru locul 4! Iar ce e în plus ar fi un bonus. Pentru Sepsi, un loc 4 ar însemna foarte mult. Ne mutăm și pe noul stadion de la anul, iar cu puțin noroc la jocul rezultatelor, putem încununa locul 4 și cu o prezență în cupele europene. Până acolo mai e mult! Dar e important să plecăm cu gândul ăsta în play-off, să ne dorim măcar locul 4 și o prezență în cupele europene.

- Vă e teamă de arbitraj? Au tot fost greșeli...
- S-a discutat mult despre VAR. E momentul să ne trezim, poate acum, din play-off și play-out, mai ales că fiecare greșeală poate fi decisivă, pentru titlu, pentru retrogradare. Au fost foarte multe greșeli, prea multe! Sperăm să scăpăm de aceste greșeli. Așteptăm VAR-ul, pentru că e clar că e mare nevoie. Noi chiar avem o analiză și e de-a dreptul incredibil câte greșeli s-au făcut. O putem pune la dispoziție. Nu degeaba la fiecare final de etapă vedem la televizor câte o emisiune întreagă doar pe greșeli. E prea mult! E timpul unui restart al arbitrajului până la implementarea VAR. Sperăm să avem cât mai puțin de discutat după fiecare meci. Dacă e posibil, deloc!

14 remizea adunat Sepsi în 29 de meciuri, fiind la egalitate cu Academica Clinceni din acest punct de vedere

E o ambiție personală s-o bat pe FCSB. Întotdeauna mi-a plăcut să joc împotriva celor mai buni. E o echipă grea, cu jucători de calitate, care are șanse mari la titlu. Însă nu-i imposibil să-i învingem, am demonstrat-o în tur
-Cornel Șfaițer, manager Sepsi

SEPSI - FCSB, echipe probabile:

SEPSI: 12. J. Fernandez - 88. Dimitrov, 29. Bouhenna, 3. Mitrea, 96. Fl. Ștefan - 77. Aganovici, 8. Vașvari, 17. Fofana - 27. Petrila, 18. Safranko, 22. N. Tamas 
REZERVE: 95. Szanto, 4. Tincu, 10. L. Fulop, 11. Ștefănescu, 13. Bajrovici, 14. Eder, 23. Achahbar, 82. Ninaj, 90. Golofca
ABSENȚI: I. Fulop, Gal-Andrezly, Nouvier (accidentați), Niczuly (suspendați
ANTRENOR: Leo Grozavu

FCSB: 99. A. Vlad - 23. Ov. Popescu, 17. I. Cristea, 4. Miron, 33. Radunovici - 27. Olaru, 89. Șut, 26. Oaidă - 11. Moruțan, 10. Fl. Tănase, 37. Oct. Popescu 
REZERVE: 1. Straton, 2. V. Crețu, 3. Panțâru, 5. G. Simion, 6. Haruț, 9. Vukusici, 16. Nedelcu, 20. Vână, 31. Istrate
ANTRENOR: Toni Petrea

Stadion: Municipal (Sfântu Gheorghe)
Arbitru: Călin Iulian (Ştefăneşti) / Asistenți: Mitruţi Daniel (Craiova) și Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel)

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Cum arată play-off-ul și play-out-ul 2020-2021: unde se dau marile bătălii + miza nouă din acest sezon

Solidaritate fantastică! Oameni importanți din fotbal sunt alături de Octavian Șovre și donează tricouri pentru a ajuta bolnavii de autism

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (6)
publicer
publicer  •  10 Aprilie 2021, 17:16

Inca nu am citit nimic si nu am vazut chitantele de la amenzile dupa meciul cu cu Ura cind au facut figuratie))) or sa piarda pe banda rulanta multe alte meciuri. "Bajetii e in vacanta"

bogdan1
bogdan1  •  10 Aprilie 2021, 14:16
Postat de Cristi Sorin pe 10 Aprilie 2021, 13:35

Ca titlul filmului From Rusia with love..

De aici si inspiratia. Bine, in cazul lor ar fi from ,,Hungary with love''. :))

883135188391540
Popa Corneliu  •  10 Aprilie 2021, 14:02

Ca satelit a lui CFR Koloșvary, foștii suporteri ai „cățeilor roșii”, Șfaițer și/(cel) Grozav(u), au și ei o ambiție să-i „bată” pe steliști, ca să poată să-și mulțumească sponsorul maghiar!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close