Articol de GSP - Publicat marti, 02 august 2022 14:20 / Actualizat marti, 02 august 2022 14:51
Adrian Mititelu (54 de ani), patronul de la FCU Craiova, a dezvăluit că a avut două tentative de a-l transfera la echipa sa pe Bogdan Rusu (32), atacantul cumpărat luni de FCSB de la CS Mioveni.
Gigi Becali l-a transferat în regim de urgență pe Bogdan Rusu, cel mai important jucător de la CS Mioveni, cu scopul de a ajuta echipa în turul 3 preliminar din Conference League, împotriva slovacilor de la Dunajska Streda.
Întrebat despre transfer, Adrian Mititelu, patronul de la FCU Craiova, a dezvăluit că a încercat la rândul său transferul lui Rusu.
Cel mai recent s-a întâmplat la începutul sezonului 2021/2022, dar antrenorul de la acea vreme, Adrian Mutu, a preferat să-l aducă pe portughezul Hugo Vieira.
Adrian Mititelu dezvăluie: „L-am vrut pe Rusu, dar l-am adus pe Vieira. Așa a decis antrenorul”
„L-am vrut în primul an de Divizia A. L-am vrut și la Divizia B, dar nu s-a putut.
Anul trecut l-am vrut, dar până la urmă l-am luat pe acel jucător din Portugalia, Vieira, și asta a fost. Mai bine îl luam pe Rusu, dar asta a fost. Așa a decis antrenorul”, a punctat Mititelu la Pro Arena.
Vieira a plecat după doar 6 luni la Hibernians FC, în Malta. La Craiova a înscris un singur gol în cele 11 apariții.
Adrian Mititelu: „Nu văd echipă mai bună decât noi la ora asta”
Referitor la obiectivul echipei sale în acest sezon, Mititelu s-a declarat extrem de încrezător:
„Sunt un optimist incurabil. Cred că putem ajunge foarte, foarte sus. Acum, la ora asta, nu văd echipă mai bună decât noi. Orice e posibil de la locul 6 până la locul 1, dar depinde de cum gestionezi situația, de ce jucători mai aducem, de șansă, de conjunctură, de răbdare.
Văd că ne mai trebuie 1-2 jucători pentru a putea aspira la locurile de sus. Dar lista este completă. Poate renunțăm la 1-2 jucători și să vină alții”.
VIDEO » Bogdan Rusu, la primul antrenament la FCSB
Mai multe știri din Liga 1:
Incredibil: Gigi Becali l-a remarcat pentru ceva ce-i iese o dată la 11 ani!
Craiova lui Balint, cel mai slab start din 2018 + Două mari probleme pentru olteni