Articol de Bogdan Cioara (Arad) - Publicat duminica, 08 septembrie 2024 10:34 / Actualizat duminica, 08 septembrie 2024 10:47
UTA se zbate în subsolul clasamentului din Superliga, cu 7 puncte după 8 etape. În pauza competiționată datorată partidelor echipei naționale din Liga Națiunilor, Mircea Rednic (62 de ani) și-a propus să îi vadă la lucru pe jucătorii care au evoluat mai puțin până acum. Și să mai aducă cel puțin un atacant.
Ultima zi în care se pot face transferuri este 9 septembrie în campionatul intern. Dar UTA a obișnuit, în ultimii ani, să aducă jucători pe tot parcursul sezonului, aceștia fiind liberi de contract.
„Încă mai avem loc pentru un străin (n.r., pe lista jucătorilor legitimați). Am rezervat loc pentru un atacant, deși suntem în discuții avansate cu doi. Unul dintre ei ar veni sub formă de împrumut. Sunt multe țări la care se încheie perioada de transferuri, iar noi trebuie să ne grăbim.
Florin Andone nu mi-a răspuns. Probabil nu vrea să se întoarcă în România”, a afirmat Rednic după amicalul câștigat de UTA cu 2-1 pe terenul divizionarei secunde CSM Reșița. Pentru arădeni au marcat Dumiter și Kadiri, după ce Angelov a deschis scorul pentru rosso-neri din Banat.
- Florin Andone (31 de ani) a jucat la Eldense, în liga 2 din Spania ultima dată.
Cinci jucători convocați la loturile naționale
În lipsa portarilor Popa, convocat împreună cu Cr. Mihai de Daniel Pancu la selecționata U21 a țării noastrela și Iliev, menajat după accidentarea suferită în startul sezonului, Mitrovic a luat loc între buturi și a apărat un penalti la 1-0 pentru formația lui Flavius Stoican (47 de ani).
Rednic a urmărit câțiva jucători din propria pepinieră, portarul Cutean și jucătorii Ene, M. Rusu și Țăroi, dar și pe Samson (17 ani), juniorul transferat de la liga a patra din Ungaria, crescut de o academie a lui FC Barcelona.
Forțat de împrejurări din pricina jucătorilor convocați la loturile naționale în campania de calificare pentru CM 2026, aceștia fiind Poulolo (90 de minute pentru Martinica, în înfrângerea 1-3 în Guatemala), Conte (45 de minute pentru Guinea după pauză, în eșecul 0-1 din Rep. Democrată Congo) și Omondi (68 de minute pentru Kenya, în egalul alb, 0-0 de pe teren propriu cu Zimbabwe).
„Puriul” a folosit în meciul test din Valea Domanului o formulă de joc experimentală: Mitrovic (Cutean) – Râpă, Tsouka (Trif), Benga, Mabea (Ene) – Borcea (Hrezdac), Van Durmen (Ezekiel) – Cristea (Costache, Țăroi), Pedro (M. Rusu), Ghezali (Samson) – Dumiter (Kadiri).
Pentru UTA urmează două etape cu partide pe teren propriu în campionat, ambele programate în zile de luni, de la aceeași oră, 18: cu FC Hermannstadt (16.09) și Politehnica Iași (23.09).