Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 09 octombrie 2019 05:30
Florin Tănase, mijlocașul celor de la FCSB, a pierdut toate privilegiile pe care le avea înaintea de sosirea lui Vintilă: Becali i-a interzis să-l mai sune, după care a început să-l critice și o dată l-a scos și din primul „11”.
Tănase era un privilegiat la FCSB. Avea inclusiv linie directă cu patronul, așa cum a dezvăluit fostul antrenor Nicolae Dică. Discuta la telefon aproape zilnic cu patronul și toate ideile pe care le avea și pe care i le transmitea lui Gigi, nu doar în ceea ce îl privește, erau imediat puse în aplicare de Becali. Practic, decarul din teren era un fel de manager atunci când nu evolua.
Situația s-a răsturnat brusc pentru Tănase imediat după ce Vintilă a fost instalat ca „principal”. Aflând de „intrarea” pe care Florin o avea la Gigi, noul tehnician i-a explicat finanțatorului că dacă situația va continua, atunci vestiarul va exploda. Becali s-a conformat și i-a interzis din acel moment favoritului său să-l mai apeleze.
De fapt, schimbarea lui Gigi la adresa lui Tănase a fost atât de mare încât decarul a început să aibă de suferit de pe urma atitudinii lui Becali. „Tase al meu” a ajuns chiar și rezervă.
S-a întâmplat la unul dintre cele mai importante meciuri din ultima lună, derby-ul cu CFR, când a intrat abia în startul reprizei secunde.
Tocmai din cauza faptului că relația dintre cei doi s-a stricat, între Becali și Tănase s-a iscat și o polemică. Patronul a trecut la critici, unele foarte dure. După remiza albă cu CFR, Gigi l-a luat în vizor pe jucător: „Nu stăm 100 de ani ca să-l așteptăm pe Tănase să învețe fotbal. Nu știu ce e cu el, cred că e de pe altă planetă”.
Florin nu a rămas dator și, după ce a jucat bine cu Clinceni, la flash-interviul de după joc i-a dat replica, una ironică: „Se pare că m-am întors. Unde am fost plecat? M-am întors de pe altă planetă”.
Chiar și ultimul meci disputat de FCSB a arătat că Tănase nu mai are nicio putere de convingere asupra lui Becali. Deși Tase a declarat-o și public, că nu-i place absolut deloc poziția de atacant central, ordinul patronului a fost ca Florin să joace în centrul liniei de 3 atacanți, între Man și Coman. Lucru care s-a și întâmplat, dar fără mari realizări ofensive pentru Tănase. La pauză, decarul a fost retras inter și vârf a intrat Gnohere.
Dică s-a luat de el
Primul care a dezvăluit faptul că Florin Tănase are o relație privilegiată cu Becali a fost Nicolae Dică. După ce FCSB a fost eliminată de Guimaraes în play-off-ul de Europa League, meci în care Tănase a fost extrem de slab, nota 4 în Gazetă, antrenorul roș-albaștrilor în perioada iunie 2017 - decembrie 2018 a declarat cu privire la decarul echipei:
„M-aș fi așteptat ca băieții care au linie directă cu patronul să dea dovadă de caracter măcar acum, când era cel mai important. Sunt curios ce scuze vor găsi acum acești băieți care au foarte mult timp liber la dispoziție și care au acea linie directă cu patronul”.
1,5 milioane de euroa achitat FCSB pentru a-l transfera pe Tănase de la Viitorul, în vara lui 2016
MM Stoica, despre plecarea lui Nicolae Dică: „I-am spus lui Gigi că avem nevoie de un alt antrenor” + Greșeala care i-a pus capac lui „Nick” la FCSB
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”