Articol de Remus Dinu - Publicat marti, 19 ianuarie 2021 12:00 / Actualizat marti, 19 ianuarie 2021 12:58
Craiova lui Papură nu știe să câștige! CS Universitatea Craiova a remizat cu Astra, 1-1, iar alb-albaștrii au ajuns la al patrulea meci consecutiv fără succes, îndepărtându-se de fruntașele FCSB și CFR Cluj.
Oltenii au uitat să mai câștige în Liga 1, iar fanii îl consideră pe antrenorul Corneliu Papură principalul vinovat pentru rezultatele dezamăgitoare din ultimele etape. Invitat la GSP Live, olteanul Grigore Sichitiu (72 de ani), fost antrenor la Extensiv Craiova, nu l-a menajat nici el pe tehncianul Craiovei: „Nu-l văd ca pe un antrenor care să găsească soluții”.
VIDEO Grigore Sichitiu l-a analizat pe Corneliu Papură: „E omul bun de ploaie, cum era și Marian Rada la Rapid”
„Papură e omul bun de ploaie, cum era și Marian Rada la Rapid. Când nu era antrenor, venea Rada. Dacă vrei să câștigi campionatul, îți trebuie un om care a mai făcut acest război. Îl cunosc pe Papură, dar nu-l văd ca pe un antrenor care să găsească soluții, mai ales că are o atmosferă proastă: văd că jucătorii sunt nemulțumiți când îi schimbă.
În momentul în care nu există o empatie între antrenor și jucător, e foarte greu să faci performanță. Papură are o atmosferă proastă și în oraș. Se plângea că, indiferent de ce face, nu e bine. Dar fotbalul înseamnă rezultate. Dacă nu ai rezultate, e foarte greu ca oamenii să fie mulțumiți. Când tu pierzi atâtea puncte în 6 etape, e foarte greu de acceptat, mai ales în Craiova”.
Grigore Sichtiu: „Dacă nu va avea rezultate, Papură va fi pus într-o situație neplăcută”
„Eu am crezut că înlocuirea lui Bergodi cu Papură e o chestiune de moment. Dar, dacă cei de acolo nu vor reuși să iasă din această zonă a lipsei de rezultate, Corneliu va fi pus încă o dată într-o situație neplăcută. E un băiat deștept, dar trebuie să găsească soluții să câștige meciuri”, a declarat Grigore Sichitiu, la GSP Live.
După remiza de la Giurgu, Craiova a ajuns la 4 meciuri fără victorie în Liga 1 (3 remize și o înfrângere). Oltenii sunt la 3 puncte de liderul FCSB, care are și un meci mai puțin disputat.
20 de goluria marcat Craiova în acest sezon. Are al 5-lea atac din Liga 1, la egalitate cu FC Voluntari și Dinamo
Ce au scris fanii pe pagina de Facebook a Craiovei, la finalul meciului:
- Hai cu noul antrenor!
- S-a ratat și sezonul ăsta! Atât.
- Papură, ai demnitate, pleacă!
- DEMISIA!!! Nici o idee de joc, nimic, doar mingi aruncate în față!
- Ivan n-a atins mingea... e plătit degeaba.
- Nu poți să te bați la podium cu Papură și Bon pe bancă.
- Nu sunt la valoarea unei echipe care vrea titlul.
- Cu câte un punct câștigat poate evitam retrogradarea...
- Joc foarte bun... pentru locurile 4-6, pentru titlu e o gluma de joc!
- La cum jucăm, o să fiu foarte fericit dacă terminăm pe locul 3 campionatul ăsta. Numai cei naivi cred că putem să luam titlul cu Bărbuț și Nistor
FOTO Cele mai tari imagini din meciul Astra - Craiova 1-1
Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”