Articol de Cătălin Popescu, Ştefan Constantin (foto) - Publicat miercuri, 28 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat marti, 27 ianuarie 2015 21:47
Giuleştenii trag tare în Grecia, la Xanthi, pe ploaie şi în noroi, pentru a reuşi minunea: salvarea de la retrogradare.
Vremea nu e prietena Rapidului! După ce în prima săptămînă de cantonament a fost soare, acum alb-vişiniii se antrenează în ploaie, la numai 5 grade Celsius. Pustai nu-i menajează deloc pe elevii săi şi, indiferent de vremea de afară, toate antrenamentele sînt efectuate conform planului iniţial.
Noul tehnician lucrează intens la relaţiile de joc, are mai puţin de o lună de zile la dispoziţie pentru a crea o echipă cu care să evite retrogradarea în liga secundă. La aproape 38 de ani, Daniel Pancu e cel mai activ. Ştie clar misiunea lui şi a celorlalţi. Aleargă mult, strigă la colegi: "Trebuie să fim un comando de luptători, să fim uniţi, să muncim mult pentru a reuşi!".
Străinii sosiţi recent învaţă din mers exerciţiile, românii ce au supravieţuit valului de rezilieri trag şi ei mai tare, începe să se simtă concurenţa. La portari e cel mai rău. Drăghia, Bornescu şi Buchta se aruncă în noroi fără menajamente în căutarea locului de titular.
S-au făcut 17
Începînd de ieri, Pustai mai are la dispoziţie un fotbalist la antrenamente. Rihairo Meulens, un olandez de 26 de ani, care evoluează pe postul de mijlocaş dreapta, a ajuns luni seara în cantonamentul de la Xanthi. Meulens a evoluat în tur la Dordrecht, ultima clasată din prima ligă olandeză.
Josl a semnat, mai vine un ceh
Fundaşul stînga Tomas Josl, 30 de ani, a convins în amicalul cu Marek Dupniţa, 4-1, şi a parafat un angajament pe 6 luni cu gruparea din Grant. În următoarele zile, în Grecia va mai ajunge un ceh, mijlocaşul Marcel Gecov, 27 de ani. Acesta a bifat în carieră cluburi ca Slavia Praga, Fulham sau Gent.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!