Articol de Alexandra Fechete (foto) - Publicat luni, 01 noiembrie 2021 18:11 / Actualizat luni, 01 noiembrie 2021 18:41
UTA și-a bătut joc de o ocazie rarisimă în startul meciului cu Chindia Târgoviște, penultimul din runda#14 din Liga 1.
Ocazia uriașă a arădenilor s-a consumat în minutul 13. În urma unei faze fixe, Benga a deviat ideal pentru Hora. Fostul atacant al FCSB-ului a uitat că a fost cândva golgeter în Liga 1. Din doi metri, nemarcat de nimeni, a trimis mult peste poartă, spre dezamăgirea fanilor arădeni strânși în afara stadionului. VIDEO cu ratarea monumentală a lui Ioan Hora.
N-a fost cea mai bună zi a lui Ioan Hora. Fotbalistul de 33 de ani s-a accidentat ulterior, iar Laszlo Balint l-a înlocuit cu Dangubic în minutul 34.
Ioan Hora, golgeter în sezonului 2015-2016, atunci când evolua pentru Pandurii, joacă la UTA din 2020, fiind unul dintre oamenii de bază din echipa „Bătrânei Doamne”.
UTA Arad - Chindia Târgoviște, echipe de start:
UTA ARAD: Iacob - Baravykas, Benga, Medjimorec, Shlyakov - Vorobjovas, Batha - Roger, Ubbink, Miculescu - Hora
REZERVE: Balauru, Antal, Bustea, Dangubic, Dima, Erico, Isac, Vukcevic, T. Wagner
ANTRENOR: Laszlo Balint
CHINDIA TÂRGOVIȘTE: Căbuz - Căpușă, Celea, Iacob, Corbu - Neguț, Dulca, Kocic, Popadiuc - M. Șerban - Florea
REZERVE: Pop, Martac, Atanase, A. Șerban, Popa, Roumpoulakou, Matiș, Suciu, Stoian
ANTRENOR: Emil Săndoi
Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş) / A1: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca), A2: Bârleanu Vlad (Bucureşti)
Suntem în fața unui meci contra unei echipe ermetice, poate cea mai ermetică din prima ligă. Cunoaște toată lumea felul în care Chindia reușește să-și blocheze adversarul, o echipă compusă din jucători harnici, disciplinați, un colectiv foarte puternic. Împreună cu secunzii mei am analizat ceea ce a fost în ultima perioadă în jocurile lor și este evident faptul că au reușit să anihileze inclusiv jucători tehnici, capabili de execuții decisive
- Laszlo Balint, antrenor UTA, înaintea partidei cu Chindia Târgoviște
VIDEO Bogdan Apostu are încredere în UTA: „Poate ajunge în play-off”-
Citește și alte știri din Liga 1:
EXCLUSIV Ultimele detalii despre noul stadion Dinamo. Cât mai durează până încep lucrările
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”