FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Vara toleranței » Jucătorul prins băut la volan, readus în Superligă! + Mijlocașul care a tâlhărit copii, condamnat la închisoare, a fost reprimit în lot

În stânga, Francisco Junior. În dreapta de tot, Cătălin Albu
În stânga, Francisco Junior. În dreapta de tot, Cătălin Albu

Articol de - Publicat miercuri, 07 august 2024 15:17 / Actualizat miercuri, 07 august 2024 18:00

Francisco Junior (32 de ani), mijlocaș central, a revenit în Superligă, fiind transferat de FC Botoșani după ce Sepsi OSK i-a forțat plecarea, pe motiv că fusese prins băut la volan în toamna lui 2023. Pare a fi vara îngăduinței în fotbalul românesc, pentru că și FCU Craiova i-a făcut loc în lot unui jucător cu probleme cu legea: Andrei Cătălin Albu (20), fratele lui Dragoș Albu, care în noiembrie 2022 a tâlhărit 3 copii!

În finalul lui octombrie 2023, Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi OSK, anunța că unul dintre jucătorii echipei a fost prins conducând în stare de ebrietate. Jucătorul în cauză era Francisco Junior, de care covăsnenii s-au chinuit câteva luni să scape. În cele din urmă, despărțirea a fost anunțată în februarie 2024.

A fost prins conducând la volan după ora 1 noaptea. Vă repet: nu acceptăm așa ceva la Sepsi, iar noi vrem să reziliem contractul cu acest fotbalist!

- Laszlo Dioszegi, patron Sepsi OSK, în decembrie 2023

Francisco Junior, jucătorul prins băut la volan, a fost transferat de FC Botoșani

Liber de contract din februarie, mijlocașul din Guineea-Bissau și-a găsit echipă. A semnat tot în Superligă, cu FC Botoșani, pe 2 ani. „Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Francisco Júnior!”, a transmis clubul moldovean.

Înainte să evolueze la Sepsi OSK, Francisco Junior a fost legitimat aproape 2 ani la Gaz Metan Mediaș. A jucat în total 72 de meciuri în prima ligă a României.

FCU Craiova l-a reprimit în lot pe fotbalistul care a tâlhărit copii

De iertare din partea conducătorilor de club nu a avut parte numai Francisco Junior. Clemență pare să fi primit și Andrei Cătălin Albu, 20 de ani, fratele lui Dragoș Albu de la FCU Craiova.

Cătălin, care evoluează pe poziția de mijlocaș central, precum fratele lui mai celebru, face parte din lotul lui FCU Craiova în acest început de sezon, după ce a petrecut stagiunea precedentă sub formă de împrumut la ACSO Filiași, respectiv ACS Oltul Curtișoara.

În noiembrie 2022, el și un coleg de la echipa secundă a FCU Craiova, Jesus Eduardo Sperlea, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de tâlhărie, fiind închiși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.

În perioada 14-16 noiembrie 2022, prin amenințarea cu acte de violență, Cătălin Albu și Jesus Eduardo Sperlea au deposedat trei minori cu vârstele cuprinse între 13 și 15 ani, toți din municipiul Craiova, de sumele de bani pe care le aveau asupra lor.

În martie 2023, instanța l-a condamnat pe Cătălin Albu, pe atunci în vârstă de 18 ani, la 2 ani de închisoare cu suspendare!

În ciuda problemelor cu legea, el a primit a doua șansă la FCU Craiova. În prima etapă a sezonului de Liga 2, a fost rezervă neutilizată.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
Shogun01
Shogun01  •  08 August 2024, 12:02
Postat de dansy pe 07 August 2024, 15:20

Se aude Kuba?

Este pe la mama ta, ma schimba pe mine.

istet10
istet10  •  07 August 2024, 23:04
Postat de Hcm27 pe 07 August 2024, 17:11

Ia vezi!Cauta pe portalul Judecătoriei Craiova și găsești!O fi schimbat încadrarea din tâlhărie în furt și fiind la prima fapta, e explicabil.Oricum, încurcate sunt căile Justiției Romane

F posibil. Victimele si-au schimbat declaratiile.

Hcm27
Hcm27  •  07 August 2024, 17:11
Postat de sdaniel1972 pe 07 August 2024, 16:46

Ce nu inteleg, de ce, nenorocitul ala de craiova, a luat doar cu suspendare, nu cu executare. ?

Ia vezi!Cauta pe portalul Judecătoriei Craiova și găsești!O fi schimbat încadrarea din tâlhărie în furt și fiind la prima fapta, e explicabil.Oricum, încurcate sunt căile Justiției Romane

Vezi toate comentariile (6)
Comentează