FOTBAL  »  Superliga  »  REPLICĂ

Gabriel Berceanu le răspunde celor de la Federaţie » Din România, pentru FRF, o rugăminte

Mircea Sandu
Mircea Sandu

Articol de GSP - Publicat duminica, 30 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 29 octombrie 2011 21:49

Bunii mei, vă scriu din ţara liberă în care trăiesc, muncesc şi am voie să-mi folosesc simţurile. Şi care e foarte departe de voi. Mă adresez astfel pentru că FRF e semnatarul comunicatului pe care l-aţi cugetat ieri. Da, Federaţia, instituţia urmărită penal.

Afirmaţi că nu vă disculpaţi în cazul dezafilierii Craiovei. Dar exact asta a făcut, punctual, consilierul juridic FRF Adrian Stîngaciu. Îmi reproşaţi că n-am folosit "măcar unul dintre documentele prezentate de FRF", deşi DOUĂ dintre ele au fost reproduse sîmbătă în facsimil. Problema e alta: cine, în lumea asta mare, sînteţi domniile voastre, ca să îmi spuneţi ce, cînd şi cum să folosesc într-un reportaj?

Să scriu ce vreţi voi, să ascult doar ce trebuie, să ţin minte doar ce se cuvine. Sună a regulament mafiot. Ei bine, da: Mircea Sandu a muşcat dintr-un măr. Şi, completez: mărul era verde, iar din el curgea zeamă! Lăsaţi reacţiile de propagandişti opăriţi ai unui stat în stat. Preţuiţi mai mult libertatea şi nu vă iluzionaţi că existenţa voastră e un favor pentru pîrliţii de jurnalişti. Sînteţi în pragul unui divorţ din cauze de impotenţă: înjuraţi pe stadioane, acolo unde se întîmplă obiectul muncii voastre.

Spuneţi că am un "stil hoţesc". Păi, în birourile voastre miroase a cătuşe mai rău decît a peşte în port, aveţi drum la DNA mai des decît la biserică şi tot nu vi se rupe limba vorbind de hoţie? Poate ar trebui să consider un privilegiu faptul că am respirat două ceasuri între aceiaşi pereţi cu eminenţele voastre. Nu am caracater pentru că m-am folosit de ochi, urechi, minte şi pix în Casa Învinuiţilor? Chiar vă temeţi aşa tare de ce sînteţi în stare să faceţi?

Adică, băi puştiulică, te chemăm, îţi facem onoarea. ASCULŢI ce vrem NOI să spunem şi iei nişte hîrtii. De ce le-ai arătat oamenilor cum se comportă angajaţii în faţa MARELUI ŞEF!? Da, ieri erau ca nişte muncitori de la CAP care depănuşează în tihnă, iar cînd apare "omul de la Partid" li se rup indispensabilii zorind să fie gata norma.

Nu mai scrieţi "respectarea deontologiei profesionale"! Deontologie-doctrină privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei PROFESIUNI. Urmaţi sfatul răcnit de colegul vostru de urmărire penală, Dumitru Dragomir, la uşa DNA-ului: "Mai puneţi mîna pe carte!" Bunii mei, verificaţi ca scaunul pe care staţi să nu fie mai înalt decît teancul de cărţi pe care le-aţi citit!

Altminteri, vă urez multă sănătate şi linişte, de oricare parte a zidurilor vă veţi afla în vremea ce vine. Dar vă rog un singur lucru: nu mai faceţi aprecieri la adresa mea. Nu mă mai pupaţi în fund pentru erudiţie, cînd săruturile voastre, oriunde s-ar lipi, rămîn tot de Iudă. Domnule Mircea Sandu, noi doi nu ne deosebim doar prin ceea ce sîntem, ci şi prin morţii pe care fiecare din noi îi plînge. Aşadar, nu îmi judecaţi caracterul voi, urmăriţilor penal!

Acesta este comunicatul apărut pe frf.ro după un material scris de Gabriel Berceanu în Gazeta Sporturilor

Materialul "Două ore în casa învinuiţilor » Reportaj la Casa Fotbalului despre cum se disculpă FRF în cazul excluderii Craiovei" a apărut în Gazeta de sîmbătă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (25)
suporterul.ro
suporterul.ro  •  30 Octombrie 2011, 17:02

Sandu si Mitica la puscarie!

ovidiuolteanu
ovidiuolteanu  •  30 Octombrie 2011, 15:03

Felicitari pt articol....esti un caracter puternic.sandu si dragomir la puscarie si STIINTA sa revina in fotbal....oare ei nu vad k nu mai sunt doriti de nimeni?HAI STIINTA.

gabrieldr
gabrieldr  •  30 Octombrie 2011, 14:42

multa sanatate iti dorim noi suporterii Craiovei!!!!!! Vrem Stiinta noastra inapoi!!!!

Vezi toate comentariile (25)
Comentează