Articol de GSP - Publicat duminica, 24 ianuarie 2021 10:22 / Actualizat duminica, 24 ianuarie 2021 10:52
Gabriel Fulga (16 ani) a debutat la FCSB în meciul cu FC Voluntari, scor 2-1, și este al treilea jucător care a ales trupa finanțată de Gigi Becali în detrimentul celor de la CS Universitatea Craiova, după Andrei Vlad și Octavian Popescu.
În minutul 83 al partidei de pe National Arena dinte FCSB și Voluntari, Gabriel Fulga a debutat în Liga 1 la vârsta de 16 ani. Născut în Orșova, Fulga a început fotbalul în localitatea natală, dar a impresionant și a fost remarcat de cluburile din Oltenia: „A început fotbalul la Orșova, la domnul Relu Zamfiroiu. Se ocupa de niște copii din oraș, iar după aceea a fost chemat la Severin, la Luceafărul. A mers la Sports Kids, iar de acolo a fost remarcat de cei de la Pro Junior Craiova” a declarat tatăl fotbalistului, Mihăiță Cristian Fulga, pentru Fanatik.
Gabriel Fulga la FCSB, după ce a refuzat Craiova
Gabriel Fulga a fost dorit și de CS Universitatea Craiova, dar FCSB l-a convins să semneze și a ajuns la formația roș-albastră în vara anului 2019: „Cei de la Universitatea Craiova l-au vrut. M-am întâlnit cu domnii Dragoș Stăvaru (n.r. managerul Centrului de copii și juniori al Craiovei) și Ovidiu Costeșin (n.r. managerul executiv al Craiovei) pentru el, dar copilul a ales FCSB, iar noi am ținut cont de părerea lui.
El a mers două săptămâni în probe acolo, i-a plăcut și a vrut să rămână la FCSB. Bineînțeles, cei de la Craiova au intrat pe fir, dar ce să vă spun mai de atât, el a ales să joace la FCSB. A fost o hotărâre bună. Clubul l-a dorit prin vocea domnului Bogdan Costicea (n.r. șeful departamentului de scouting al FCSB), el a insistat.
Cumva, el l-a descoperit. A vorbit cu cei de la Pro Junior. Când am purtat discuțiile cu Universitatea Craiova, chiar și oficialii din Bănie au zis că o să-l promoveze, dar el a ales FCSB. A fost în curtea lor, dar nu se mai pune în discuție Craiova. I-a plăcut la FCSB, stă în academie, în bază. A făcut antrenamente și cu Craiova, dar nu a fost să fie.”
Gigi Becali, patron FCSB: „Rotaru e vinovat în cazul lui Octavian Popescu”
„Nu sunt eu vinovat că l-am luat pe Octavian Popescu. Rotaru e vinovat pentru că nu-i făcuse contract. Băiatul a cerut o mie sau două mii de euro și ei nu au vrut să-i dea. Și nu a vrut să mai semneze cu ei. Asta a fost toată istoria.
După aceea a venit la mine și l-a adus Giovanni. Mi-a zis că vrea 1.000 de euro. I-am întrebat pe ăia de la mine de la Academie și mi-au spus că merită, că e foarte bun. Am dat banii și l-am luat. Era 90.000 de euro clauza. Nu am nicio vină! ”, a declarat Gigi Becali la ProX.
Gigi Becali: „L-am furat pe Vlad de la Craiova”
„În cazul lui Vlad sunt vinovat. L-am furat! Recunosc acum că l-am furat. Și am plătit. Dumnezeu m-a bătut imediat, în Europa League, când am ieșit din cauza lui. Ai văzut că am plătit pentru ce am furat? Am furat, am plătit”, a adăugat patronul FCSB.
VIDEO. Dumitru Dragomir, după FCSB - Voluntari 2-1: „FCSB e o echipă plină de individualiști. Agenții caută altceva”
Citește și alte știri din Liga 1:
Cum explică Papură cele 3 schimbări efectuate la pauză, când Craiova era în avantaj
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”