Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat vineri, 01 martie 2024 11:35 / Actualizat vineri, 01 martie 2024 11:49
Marian Huja (24 de ani) a marcat un gol pentru Petrolul în eșecul 2-3 cu Universitatea Craiova, iar la finalul meciului de la Ploiești, fundașul a avut mai multe mesaje de transmis. Unul cu tentă inclusiv pentru antrenorul Florin Pîrvu, căruia nu i-a pronunțat însă numele
Degeaba a marcat Huja înainte de pauză pentru Petrolul și-a redus din handicap, „lupii” au pierdut până la urmă confruntarea cu Universitatea Craiova. Iar gândul că mai pot ajunge în play-off-ul Superligii s-au îndepărtat.
„Visele sunt foarte, foarte mici... Foarte mică probabilitatea să mai prindem play-off. Nimic nu e imposibil, dar trebuie să câștigi ambele meciuri ca vin. E foarte greu, dar nu imposibil”, a spus fundașul de 24 de ani.
Care apoi s-a referit la duelul pierdut cu cei din Bănie:
„Am stat prost, am stat greșit pe teren și ne-au prins și-am luat două goluri. După, din noroc am dat un gol înainte de finalul primei reprize care ne-a dat un boost de încredere. Am început repriza secundă, am dat un gol, am zis că se poate. Am atacat, am încercat cu mai mulți jucători și ne-au prins cu un nou gol. Nu e suficient!”.
Mesaj pentru Florin Pîrvu? „Trebuie să ai o idee de joc!”
Fundașul a trimis și un mesaj codat la finalul jocului:
„Fotbalul nu se poate doar pe alergătură și suflet! Nu există așa ceva. Trebuie să ai și o calitate, o idee de joc ca să mergi mai departe. Nu ne-a ieșit, n-am putut să dăm gol, n-am putut să creăm. Când am vrut să dăm noi golul trei ni l-au dat ei. Am mai ajuns acolo cu câteva centrări, dar nimic periculos pe poartă”.
Craiova este o echipă cu dinamică, cu un atac foarte puternic, jucători care pot veni inclusiv de pe bancă. Nu cred că a fost un meci frumos... Noi ca fundași am stat foarte rău, doar am luat trei goluri.
Marian Huja, fundaș Petrolul
Pentru prahoveni urmează meciul cu FCSB. „Trebuie să avem putere. Ce mă duc la meci să pierd? Ce e asta?! Eu vin la fiecare meci să joc și dacă n-am pentru ce să joc. Joc să câștig, nu să mă duc acasă că am pierdut și să stau degeaba pe canapea cu salariul. Ce-i asta?! Vream să joc fotbal și să câștig. Nu vreau să stau degeaba pe teren!”, a mai declarat Huja, după 2-3 cu Universitatea Craiova.
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe Universitatea Craiova - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”