Articol de Iulian Cuibar - Publicat luni, 17 iunie 2013 00:00 / Actualizat luni, 17 iunie 2013 18:43
Stegarii s-au întors din vacanţă chiar de ziua antrenorului, care a împlinit astăzi 53 de ani. "Aşteptam să mă văd cu băieţii. Sezonul trecut echipa a arătat o identitate, cu un joc ofensiv, pe care vrem sa o păstrăm şi să o îmbunătăţim" a declarat Szabo la reunire.
Din lotul cu care FC Braşov a încheiat campionatul au părăsit echipa L. Munteanu, Viveiros, ale căror contracte nu au mai fost prelungite, salariile lor fiind unele din cele mai mari. Totodată, Paul Batin s-a întors la CFR Cluj, echipă la care a ajuns şi fundaşul spaniol, Javier Velayos. Cristi Ionescu şi Mugurel Buga s-au înţeles cu conducerea braşovenilor pentru a evolua încă un sezon în galben-negru, iar portarul Iacob revine şi el după împrumutul la Unirea Tărlungeni. Foarte probabil, sub Tîmpa vor sosi în următoarele zile doi portughezi, un fundaş stînga şi un mijlocaş central.
"Avem trei obiective pentru sezonul viitor. Cel sportive, să terminăm campionatul mai bine decît am făcut-o anul trecut, iar dacă reuşim o calificare în Europa League va fi cu atît mai bine. Totodată, vrem să avem o societate a cărei balanţă financiară să fie una pozitivă şi vrem să readucem suporterii lîngă echipă. Îmi aduc aminte cu placer de vremurile cînd arbitram aici la Braşov şi stadionul era plin' a declarat directorul general Constantin Zotta.
Lotul present la reunire
Portari - Mutu, A. Marinescu, Fl. Iacob
Fundaşi - Dumbravă, Oltean, Vagner, R. Barbu, Cr. Ionescu, Potecu. A. David
Mijlocaşi - Mateiu, Tătar, Iakab, Davide Dias, Enceanu, I. Popa
Atacanţi - Danquah, Păun, Buga, A. Damian
Absenţi - R. Machado, Bruno Madeira (învoiţi), Ş. Moraru (recuperare după operaţie la menisc)