Articol de Raed Krishan (foto) - Publicat duminica, 13 iulie 2008 00:00
Deşi a făcut 9 transferuri, Timişoara rămîne dependentă de jucătorii care au dus echipa în Cupa UEFA
Cinci meciuri amicale disputate de Poli în Austria, două înfrîngeri, un egal şi două victorii. Un singur meci fără gol marcat, tot unul fără gol primit. Cifrele indică destul de limpede starea din acest moment a Timişoarei.
În apărare, Sretenovici a arătat că are potenţial să devină liderul com partimentului. Luchin şi Brezinsky au fost destul de siguri în ultimul amical, 1-0 cu Plzen. Linia nu e sudată, însă, dovadă cele 5 goluri primite , după cum probleme exis tă şi între buturi. Taborda a fost adus să-l înlocuiască pe Popa, o misiune extrem de grea. A greşit nepermis de mult în amicale. Nu a demonstrat că e mai bun nici măcar decît Pantilimon. Care s-a dovedit, fără discuţii, cel mai în formă portar din lot.
PROBLEME LA “CREAŢIE”, BUNI ÎN ATAC
Nici la mijloc, Timişoara nu stă grozav. Playmakerul îndelung căutat încă nu a apărut nici din glezna fină a lui Da Costa, nici din travaliul şi viziunea lui Garcia. În plus, Vrsici a aflat că va trebui să absenteze alte şase luni. Flancul stîng e poate atu-ul Timişoarei în sezonul viitor. Milhazes şi Karamian formează unul din cele mai redutabile perechi pe bandă din Liga 1. Majoritatea fazelor periculoase, din acţiune, ale lui “Poli”, vin în continuare de aici.
În atac, Gigel Bucur dă randament maxim în continuare, apropiindu-se de forma din turul se zonului trecut şi pare singurul punct fix din atacul bănăţenilor în acest moment. Un cîştig al cantonamentului de la Kaprun pare a fi versatilitatea lui Stelian Stancu, care a jucat, aproape fără greşeală, în apărare, la mijloc, pe stînga, sau pe dreapta. La nevoie, Stan cu pare că s-ar descurca excelent şi în poartă, dacă Uhrin i-ar cere-o.
ADVERSARI MEDII
În Austria, Timişoara a jucat cu Kosice ( 1 Slovacia, 0-1), Lankraran (1 Azerbaidjan1-1), Metalurg Zaporoje (1 Ucraina, 1-2), Dunfermline (2 Scoţia, 4-1), Plzen (1 Cehia, 1-0). “A fost un stagiu bun, dar era perfect dacă jucam cu echipe mai puternice”, a spus Uhrin. Echipa a revenit vineri seara la Timişoara.