FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Gest unic pregătit de fanii lui Dinamo! Ce vor face pentru ca Nistor să nu plece la FCSB + Reacția jucătorului

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 august 2018 08:59

Gigi Becali, patronul FCSB, insistă pentru transferul mijlocașului Dan Nistor, 30 de ani, și oferă 500.000 de euro plus Kamer Qaka.

Așa cum a anunțat GSP.RO marți, Nistor a negociat prelungirea cu șefii clubului Dinamo, dar aceștia nu vor nici să-i mărească salariul, nici să-i dea o primă (Detalii aici).

Fanii "câinilor"  au decis să ia măsuri pentru ca mijlocașul să semnze prelungirea contractului scadent peste un an și jumătate. Astfel, doi reprezentanți ai proiectului "Doar Dinamo București", prin care fanii vor să preia un pachet de acțiuni la club, au anunțat că banii strânși de la fani până acum drept cotizație îi vor fi oferiți căpitanului dinamovist pentru ca acesta să continue la Dinamo și să refuze oferta de 20.000 de euro pe lună de la Gigi Becali. În prezent, Nistor primește de la Dinamo 10.000 de euro pe lună.

"Le mulţumesc fanilor pentru iniţiativă! Este un lucru remarcabil, dar în niciun caz nu vreau banii acestora! Este vorba de aprecierea clubului, aprecierea fanilor o am!"
Dan Nistor pentru TV Telekom Sport

1.100.000 €este cota lui Dan Nistor, potrivit transfermarkt

Citește și: Gigi Becali dezvăluie de ce îl vrea pe Dan Nistor: "Eu nu cunosc fotbal, dar asta cred! Avem noi vreo problemă cu Dinamo?"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (52)
stoichkov10
stoichkov10  •  22 August 2018, 15:19

"Acest comentariu a fost moderat deoarece continea acuzatii grave care nu sunt probate/dovedite" cautati ba viorel predosanu. e al 7link in google. ce dracu nu poate fi dovedit? scrie acolo negru pe alb. nu ca ar fi vre-o problema ca omul a fost securist. fiecare trage ce concluzie vrea

stoichkov10
stoichkov10  •  22 August 2018, 15:09
Postat de Anton Pan pe 22 August 2018, 14:21

Penibilii de la doar dnamo bucuresti cea mai proasta gluma esti continua sa se faca de bascalie! Au baietii astia din *** *** Stefan cel Mare un izvor nesecat de ignoranta si militienism! Sa-i intelegem pe sarmani, pentru ca nu mai au echipa de fotbal cu pretentii si atunci ei traiesc doar pentru meciurile cu Steaua. Toata existenta lor trista se invarte in jurul Stelei, asa ca sarmanii cu duhul reactioneaza imediat si latra in pustiu ori de cate ori vine vorba de Steaua!

iar ai aparut *** ***. sinistrule cu limba ta de lemn dl.moderator, nu editati textul... "Acest comentariu a fost moderat deoarece continea acuzatii grave care nu sunt probate/dovedite" cautati pe google *** *** si veti gasi: (colonel din ani 80) si aveti access la ip.uri... e aceeasi persoana.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

titiduru22
titiduru22  •  22 August 2018, 15:01
Postat de adicn pe 22 August 2018, 14:27

Voi vă zbateți în mediocritate, iar pe tin´ te *** *** de ce o să fie la Steaua peste 2 ani...de aia-l meritați cu vârf și îndesat pe ***!

Care Steaua ???

Vezi toate comentariile (52)
Comentează