FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Gică Mihali, despre Dinamo: „Lotul nu e sub Oțelul sau Petrolul!” » Unde vede marile probleme: „Nu au reflexe, sunt întârziați”

Gică Mihali a plecat de la Dinamo
Gică Mihali a plecat de la Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 17 noiembrie 2023 09:11 / Actualizat vineri, 17 noiembrie 2023 09:46

Fostul apărător dinamovist, Gheorghe Mihali, 57 de ani, îl contrazice pe Andrei Nicolescu și oferă Oțelul Galați și pe Dorinel Munteanu drept modele de urmat. Nu-i face vinovați de eșecuri pe fundași, iar pe atacanți i-a caracterizat: „Nu dau goluri, nu creează panică”. 

Dinamo este în vrie, penultimul loc în clasament, poziție retrogradabilă, ultima victorie fiind la mijlocul lunii august. Echipa lui Ovidiu Burcă a adunat zece etape consecutive fără victorie, trei remize și șapte eșecuri. Și urmează Derby de România cu FCSB, duminică, 26 noiembrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.

„Dulapul” mizează pe Ianis Hagi și are un mesaj pentru Edi Iordănescu: „Ceasul elvețian nu se va strica la meciul cu România”
PRELIMINARII CE
„Dulapul” mizează pe Ianis Hagi și are un mesaj pentru Edi Iordănescu: „Ceasul elvețian nu se va strica la meciul cu România”

Gică Mihali „Lotul nu e mai slab decât al Petrolului, Oțelului, Iașiului. Și, atunci, la cine e problema?"

Suporterii "câinilor" sunt consternați sau furioși sau nepăsători, amestecă stări de spirit diferite. Fanii acuză conducerea și pe antrenorul Ovidiu Burcă, solicită demisii, dar și transferuri de calitatea, care să salveze clubul de o nouă retrogradare rușinoasă.

Fost căpitan al lui Dinamo, fost campion și component al Generației de Aur, Gică Mihali, 57 de ani, nu-i menajează pe conducătorii și pe antrenorul roș-albilor.

„Pfffaaa, nu ai ce sa zici, e complicată situația lui Dinamo. Cu Ovidiu Burcă aș fi de acord cu un singur detaliu: nu știu dacă un lot sau un antrenor al lui Dinamo a mai beneficiat de atât de multă răbdare din partea fanilor și a tuturor.

Acum, să vedem ce fac șefii clubului, au zis că în decembrie vor lua o decizie. Nu cred că lotul sau echipa lui Dinamo sunt mai slabe decât cele de la Petrolul, Oțelul și Poli Iași. Dacă iei pe fiecare cu fiecare și-i compari, ajungi la concluzia asta. Și-atunci, la cine e problema?!", a reacționat Mihali pentru GSP.ro.

4trofee a cucerit Mihali cu Dinamo, două campionate și două Cupe ale României

Gică Mihali a fost antrenor secund al „câinilor" chiar în scurtul mandat al lui Dorinel Munteanu în Ștefan cel Mare, în 2012.

Jocul actual al lui Dinamo într-o singură sintagmă: „Fără goluri, fotbalul e zero”

Dinamo a încasat 27 de goluri în 16 meciuri, a 4-a cea mai slabă defensivă a Ligii 1. În schimb, "câinii" au de departe cel mai slab atac, cu doar 9 goluri marcate.

„Tricoul lui Dinamo este greu, așa-i, dar depinde cine-l poartă! Să nu-i acuzăm doar pe apărători pentru că echipa ia gol etapă de etapă. Într-o echipă nu se apără doar ăia 4, ci cel puțin 8 oameni. 

Problema la Dinamo e că duce mingea doar până la 30 de metri de poarta adversă, până acolo e de Liga 1. După... Nu creează panică, nu dă goluri! Fără goluri, fotbalul e zero!", a comentat fostul fotbalist.

De ce l-a dezamăgit Andrei Nicolescu pe Gică Mihali: „Doar ne uităm la altul și criticăm”

„A apărut o mare discuție, o constatare, legată de Oțelul. Jocul Galațiului e o lecție profesionalism și de tactică, ce înseamnă să ai viață în tine! Am sesizat că Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu gândesc altfel fotbalul. Vor cu pase, să înceapă jocul de la portar, OK, e frumos, dar este important să ai rezultate. Contează punctele, uitați-vă ce face Dorinel Munteanu acolo.

M-a dezamăgit declarația lui Nicolescu, că Oțelul joacă urât comparativ cu Dinamo. Dom'ne, impresia artistică contează, nu zic că nu, dar peste o săptămână contează scorul și punctele. Mă uitam cum urcă fundașul stânga de la Galați, cum urcă în atac, cum se apără. Problema este că ne uităm mereu la altul și doar criticăm!", a spus Mihali.

Oțelul Galați va veni ca adversară a „câinilor" pe stadionul "Arcul de Triumf" la începutul lunii decembrie, după ce dunărenii au învins pe propriul teren cu 1-0.

Ce atacanți poate să aibă Dinamo! Ăla (n.red Abdallah) nu e în stare să ferească mâna, să gândească, era clar că celălalt, Goncalo, rămânea singur să dea gol. Nu au reflexe, toți sunt întârziați! Sunt mici detalii, care contează.

- Gheorghe Mihali, ex-fotbalist Dinamo

Preconizează iureș în mercato: „Cum vor scăpa de ăștia de acum?!”

Cum vede Gică Mihali viitorul?

"Este o lipsă totală de încredere, presiunea e tot mai mare de la toți, public, media, nu iese nimic. Un meci, două, la rând, victorii, să câștige, dar unde să le legi?! Nu mai merge să pierzi în continuu, se mărește distanța.

31de selecții a adunat fostul apărător la naționala României, punctul culminant fiind la World Cup 1994

OK, vor face transferuri la iarnă, în mercato. Cum vor scăpa de ăștia de acum, că pot să spună: "Domne, eu nu plec, am contract!". Ce faci atunci, alți bani?! (se amuză) Dar sunt sigur că se descurcă cei de la Dinamo, au un scouting bun, pus la punct, se ocupă de căutat jucători în jur de 60 de scouteri, majoritatea puști, sigur vor găsi supercalitate", a reacționat, ironic, fostul fundaș al Generației de Aur.

VIDEO CSU Craiova - Dinamo » Ahmed Bani, dezamăgit după ce „câinii” au ajuns la 10 etape fără victorie: „Trebuie să strângem rândurile și să începem să adunăm puncte”

Citește și alte știri:

„Dacă Dinamo nu m-a căutat...” » Ionuț Negoiță bagă bani la alt club din Superligă

Fuziune la Dinamo! » Anunțul făcut din interior

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează