Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 ianuarie 2022 10:35 / Actualizat miercuri, 05 ianuarie 2022 11:13
Gheorghe Hagi (56 de ani), managerul echipei Farul Constanța, a vorbit despre planurile pe care le are cu echipa sa în 2022.
Hagi și-a fixat ca obiectiv pentru acest sezon intrarea în play-off cu Farul. Acum, echipa sa se află pe locul 6, poziție care menține echipa „Regelui” în cărți pentru țelul setat.
„Obiectivul nostru este să intrăm în play-off, iar proiectul e pe termen mediu și lung, vrem să devenim o echipă foarte bună. Avem nevoie de toți, de noi, de jucători, de suporteri ca să reușim. Nu e o remaniere a lotului, e și iarnă, nu știu cât de mult poți să schimbi, avem o lună să analizăm.
Noi ne gândim cum să pregătim echipa pentru prima etapă. Farul a crescut de la etapă la etapă și a făcut lucruri bune până în iarnă. Am arătat foarte bine în ultimele cinci etape. Eu m-am născut să câștig, nu doar să exist, asta e mentalitatea mea și voi implementa asta în continuare.
M-am înhămat la o muncă grea, știu că nu avem un buget foarte mare, dar, câteodată, banii nu au vorbit și a vorbit munca”, a declarat Hagi la o conferință de presă.
Gică Hagi: „Alibec e un jucător extraordinar, dar e greu de adus în momentul de faţă”
Hagi a vorbit și despre posibilitatea ca Denis Alibec (31 de ani), atacant care este pe picior de plecare de la CFR, să vină la Farul. „Regele” consideră dificilă mutarea, din cauza mai multor factori.
„Încă nu suntem bogaţi. Da, e un jucător foarte bun, foarte talentat, e de-ai casei, Farul l-a crescut, dar nu suntem bogaţi. Şi nu cred că ne-am eliberat pe acel post. Dacă nu pleacă nimeni, nu cred că se poate discuta despre lucrul acesta. Avem cel mai bun atacant din România (n.r. - Jefte Betancor), îl avem pe Petre care a marcat goluri, avem doi nouari.
Alibec e un jucător extraordinar, foarte bun, dar e greu în momentul de faţă. Dacă îmi faceţi voi contractul, plătiţi voi, atunci e bine. Sau dacă vine gratis. Denis are nivelul lui, are cota lui, e un jucător extraordinar şi e greu să ne gândim la el.
Alibec e un jucător care trebuie să joace titular dacă vine. Şi îi avem pe Jefte şi pe Adi Petre, care au goluri marcate, unul tânâr şi unul mai de vârstă medie. Al treilea punct e salariul, care e imposibil de onorat”, a mai precizat Gică Hagi
Video Jefte Betancor, ales „Stranierul Anului” în ancheta GSP: „Lumea trebuie să vină aici pentru e un campionat bun. E o țară frumoasă, ca Spania”
Citește alte știri din Liga 1:
„Bijuteria” celor de la FCSB » Octavian Popescu, într-un top al celor mai buni tineri jucători
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro