FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT - DINAMO 0-2

FOTO Dinamo bate la Hermannstadt și revine pe loc de play-off » Boateng a „spart gheața” în România cu un gol superb!

Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook +10   FOTO
Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat sambata, 26 octombrie 2024 20:55 / Actualizat duminica, 27 octombrie 2024 00:53

Dinamo a câștigat pe terenul lui Hermannstadt, 2-0, după un meci încâlcit, deblocat de ingeniozitatea lui Cătălin Cîrjan. „Câinii” se întorc pe loc de play-off, în timp ce sibienii rămân în criză profundă, cu postul lui Măldărășanu în mare pericol. E prima victorie reușită în deplasare de roș-albi după opt luni!

Hermannstadt - Dinamo, cronică de Remus Dinu » 3 puncte de la Cîrjan, iar „haita” revine în prim-plan

Intrați la idei după seria fără victorie și alunecușul din clasament, dinamoviștii aveau o singură opțiune pe terenul lui Hermannstadt, cu toate că rezistența sibiană se anunța una pe măsură.

Ronaldo Deaconu, unul dintre „killerii” de dată recentă ai lui Dinamo, a transmis încă din start primele „focuri” de avertisment. L-a făcut pe Golubovic să plonjeze la lovitura liberă din minutul 3, apoi a plantat o minge periculoasă în careul oaspeților, care nu și-a găsit destinatar.

Pleoștiți după lecția primită de la FCSB, „câinii” au avut nevoie de 10 minute pentru o primă ocazie sterilă: centrare de calitate Opruț, dar Abdallah nu reușește să cadreze cu capul. Milanov, patru minute mai târziu, a trimis mult peste după o fază legată, dar și aceasta a fost mai degrabă o jumătate de ocazie.

Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook
Roș-albii au izbutit o victorie mare la Sibiu / Sursă foto: Facebook@ Dinamo București
Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook
Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook
Hermannstadt - Dinamo, galeria bucureștenilor e la înălțime / foto: Facebook
+5 FOTO

Imprecizie, nervi și mintea limpede a lui Cîrjan

Replica Sibiului? Tot palidă, la șutul moale al lui Ianis Stoica. Au urmat momente deloc convingătoare pentru băieții lui Kopic și Măldărășanu. Roș-albii au controlat jocul, chiar dacă le-a lipsit precizia, iar multe pase s-au dus într-un neant care a accentuat starea de agitație a lui Kopic.

Hermannstadt și-a pierdut și ea tonusul din primele minute, a sperat în zadar că poate s-o surprindă pe Dinamo pe contraatac.

Jocul s-a înflăcărat însă după acțiunea de autor a lui Cîrjan. Decarul lui Dinamo a driblat doi jucători, a fost agățat de Selimovic, Vidican luând decizia evidentă abia după ce a revăzut faza la monitorul VAR, după ce inițial lăsase jocul liber. Selmani a executat impecabil de la punctul cu var, iar Dinamo a preluat conducerea ('32).

Oaspeții l-au pierdut pe Milanov, accidentat, curând au rămas și fără Zeljko Kopic, trimis în tribune după o tiradă de proteste la adresa „centralului” Vidican. Ahmed Bani a preluat rolul lui Milanov, Florentin Petre pe cel al lui Kopic, dar repriza s-a terminat fără alte turbulențe, cu Dinamo la conducere pe tabelă și în tribune.

Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook
Roș-albii au izbutit o victorie mare la Sibiu / Sursă foto: Facebook@ Dinamo București
Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook
Duelul zilei în Superligă, disputa dintre sibieni și „câini” / Sursă foto: Facebook
Hermannstadt - Dinamo, galeria bucureștenilor e la înălțime / foto: Facebook
+5 FOTO

Amenințat și la propriu, și la figurat cu postul, Măldărășanu a făcut două schimbări la pauză, dar jocul sibienilor tot n-a ieșit la lumină. Minutul 55 a adus cea mai clară ocazie a lui Hermannstadt, dar execuția acrobatică a lui Găman, fotbalist cu Dinamo în CV (parcă într-o altă viață?!), s-a dus peste poarta lui Golubovic.

Roș-albii au renunțat la orice intenție ofensivă, au fragmentat cât au putut jocul, tactică specifică mai degrabă echipelor mici, într-o repriză în care maniera de arbitraj a lui Vidican a continuat să enerveze ambele tabere.

O strategie riscantă la prima vedere, într-un sezon în care defensiva „câinilor” s-a clătinat sub presiune și a scăpat o singură dată fără gol primit. Numai că replica sibienilor a fost mai tot timpul palidă, cu apariții periculoase sporadice în careul dinamovist.

Boateng. Kennedy Boateng!

Dinamo a ținut de minge într-un final plicticos, o propagandă fotbalistică mai puțin reușită pentru o echipă deseori lăudată de specialiști pentru exprimarea din teren. Iubitorii de estetică s-au delectat însă cu golul lui Kennedy Boateng, după o cursă splendidă a stoperului și o pasă de manual a lui Cîrjan.

Ecuație rezolvată la Sibiu, iar băieții lui Kopic revin temporar pe loc de play-off. Dincolo, prăpastia se adâncește la Hermannstadt. Al patrulea eșec la rând și, scenariu deloc exclus, un posibil final de mandat pentru Marius Măldărășanu.

FINAL » Hermannstadt - Dinamo 0-2

  • AICI, statisticile partidei!
  • Au marcat: Selmani '32 pen., Boateng '88
  • 6.511 spectatori au fost prezenți la confruntarea de la Sibiu, număr oficial.
  • Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a fost trimis în tribune după o veritabilă criză de nervi făcută pe margine. Exasperat și de întârzierea cu care Vidican dictase penalty-ul la faza de mai devreme, tehnicianul a izbucnit după un fault dur comis asupra lui Abdallah. Aprins de-a binelea, Kopic a mers să-i ceară socoteală lui Vidican. A fost ținut cu greu de colaboratori, „centralul” trimițându-l în tribune fără să ezite.
  • Dinamoviștii au primit penalty după o acțiune splendidă a lui Cîrjan, care a pătruns cu eleganță în careu și a fost doborât de Selimovic. Vidican n-a dictat din prima lovitura de pedeapsă, a considerat teatrală căderea decarului dinamovist. Însă totul s-a schimbat după ce arbitrul a fost chemat la margine să revadă faza.
  • Prezenți în număr mare la Sibiu, dinamoviștii domină fondul sonor în stadion. Roș-albii au umplut peluza destinată oaspeților, așa cum s-a întâmplat și în precedentele deplasări pe arena de lângă parcul „Sub Arini”

Hermannstadt - Dinamo București, echipele de start:

Hermannstadt: Căbuz - Antwi, V. Găman, Selimovic, Goncalves - Biceanu, Murgia - Oroian, R. Deaconu, I. Stoica - Sg. Buș
Rezerve: Muțiu, I. Pop, Căpușă, Bejan, Ionuț Stoica, Dr. Iancu, Neguț, R. Popescu, Chițu, Gândilă, Al. Luca
Antrenor: Marius Măldărășanu

Dinamo: Golubovic - Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț - Olsen, Gnahore, Cîrjan - Milanov, Selmani, Abdallah
Rezerve: Al. Roșca, Pașcalău, Licsandru, Soro, Bordușanu, P. Neagu, A. Bani, Patriche, Caragea, Luna, Mărginean, Cr. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic

Stadion: „Municipal”, Sibiu
Arbitru: George Rareș Vidican (Satu Mare) / A1: Daniel Mitruți (Craiova) / A2: Alexandru Ioan Corb (Satu Mare) / Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari - Ilfov) / Arbitru AVAR: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) / R1: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea) / Observator arbitri: Ioan Onicaș (Zalău - Sălaj)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (52)
Randoomxx
Randoomxx  •  28 Octombrie 2024, 00:31
Postat de c0ncret pe 27 Octombrie 2024, 23:11

La ce probleme ai tu, tot ce spui, tot ce scrii e fix invers. Eu fac misto de tine non-stop, plus de asta esti gluma preferata a acestui forum. Eu te umlesc pe unde te prind.

da? si de ce 100% din commenturile mele date tie nu au replyuri? maine din nou la spalat pe jos,asa-i? ha ha ha

c0ncret
c0ncret  •  27 Octombrie 2024, 23:11
Postat de Randoomxx pe 27 Octombrie 2024, 00:32

pai fac misto de tine non stop,doar ca tu fugi cu saptamanile si nu mai dai reply. tot la spalat pe jos in uk esti,sa-i? ai fost expulzat din tara,ce cauti pe siteurile romanesti?

La ce probleme ai tu, tot ce spui, tot ce scrii e fix invers. Eu fac misto de tine non-stop, plus de asta esti gluma preferata a acestui forum. Eu te umlesc pe unde te prind.

danutcornel
danutcornel  •  27 Octombrie 2024, 17:26

randnomix tiai cumparat esarfa caci altfel nu te lasa mustata deseara la meci!fortza rapid!

Vezi toate comentariile (52)
Comentează