Articol de GSP - Publicat luni, 11 mai 2015 00:21
Steaua n-a reușit victoria în meciul cu Concordia Chiajna, 2-2, deși n-a dus lipsă de ocazii și a ratat șansa de a reveni în fruntea Ligii 1.
Jucătorii lui Gâlcă au primit din partea Gazetei note cuprinse între 3 și 8.
Cei mai slabi steliști au fost Guilherme, care a faultat la penalty-ul ilfovenilor, și Țucudean, care nu și-a creat prea multe ocazii, deși a avut la dispoziție 24 de minute.
"Centralul" Sebastian Colțescu a primit și el tot nota 3, fiind decisiv în acordarea celor două penalty-uri.
Cel mai bun fotbalist din tabăra campioanei a fost Gabi Iancu, care a marcat al doilea gol al Stelei, cu un superșut. Mijlocașul a fost notat cu 8.
Steaua ocupă locul secund în Liga 1, cu 64 de puncte, la o lungime în spatele liderului ASA.
Meciurile următoare ASA:
ASA - Petrolul
Astra - ASA
ASA - Oțelul
Meciurile următoare Steaua:
Brașov - Steaua
Steaua - Botoșani
CSMS Iași - Steaua