Articol de Remus Răureanu - Publicat vineri, 26 februarie 2010 00:00
Mijlocaşul a fost operat ieri, din cauza unor probleme dentare, şi a devenit indisponibil
Steaua şi-a pierdut play-maker-ul din pricina unor dureri de dinţi! Trupa din Ghencea pleacă azi spre Cluj fără Cristi Tănase, care a suferit aseară o operaţie la dantură. Infecţia i-a dat dureri şi săptămîna trecută, dar fotbalistul a ales să joace aşa contra Ceahlăului. Şefii au decis să nu-l mai forţeze şi l-au trimis la o clinică, unde a avut loc intervenţia chirurgicală.
Două variante de schimb
Mijlocaşul a luat deja o zi de pauză, cea de ieri, în care nu s-a antrenat deloc, şi va continua repausul şi la începutul săptămînii viitoare, însă Stoichiţă speră să-l poată avea în runda următoare, împotriva Unirii Urziceni. Locul lui Tănase, din spatele vîrfului Kapetanos, va fi ocupat în Ardeal fie de Bogdan Stancu, fie de Romeo Surdu.
13 meciuri, din toate competiţiile, a pierdut Tănase în acest sezon din cauza accidentărilor
1 gol are Tănase la Steaua. A înscris în ultima etapă din tur, contra lui Internaţional (3-2). Media notelor lui din Gazetă: 4,67
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul