Articol de GSP - Publicat vineri, 11 mai 2018 18:24
Judecătoria Sectorului 2 a stabilit începerea judecății în dosarul morții lui Patrick Ekeng, decedat pe 6 mai 2016 în timpul meciului Dinamo - Viitorul 3-3.
Instanța a respins toate cererile și excepțiile medicului de pe serviciul de ambulanță Puls, Elena Mihaiela Duță, anunță Mediafax. Aceasta este acuzată de ucidere din culpă în cazul morții camerunezului!
"Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpata Duţă Elena-Mihaiela şi partea responsabilă civilmente SC PULS MEDICA SRL ca fiind neîntemeiate. Constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. În baza art. 346 alin. 2 Cpp. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1438/P/2016 din data de 02.02.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti privind pe inculpata Duţă Elena-Mihaiela, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 Cp., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Duţă Elena-Mihaiela, termenul urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de a formula contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii", se arată în decizia instanței.
Camerunezul Patrick Ekeng s-a prăbușit în minutul 70 al partidei Dinamo - Viitorul 3-3, 6 mai 2016. Decesul a fost pronunțat după aproximativ o oră și jumătate. Ekeng venise la Dinamo la începutul returului sezonului 2015-16 de la Cordoba și avea două selecții în naționala Camerunului.
2 minute și 47 de secunde
au trecut între momentul prăbușirii lui Ekeng pe gazon și urcarea lui în salvare. Până când ambulanța a ajuns la Floreasca au trecut în total 7 minute!
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”