Articol de Cristian Marinescu - Publicat vineri, 09 iulie 2010 00:00
Elevii lui Ionuţ Badea au remizat în ultimul amical al stagiului din Austria disputat împotriva echipei F.K. Skendija din Macedonia, scor 0-0.
Obligat de accidentarea din minutul 30 a atacantului Daniel Stan, antrenorul Ionuţ Badea a schimbat din mers sistemul 4-4-2 în 4-2-3-1, şi a revenit la primul sistem în repriza a doua.
Interul a început partida cu M. Popa - G. Matei, Pintili, Chiricheş, Frăsineanu - Băcilă, Nistor, Nasser, Brata - D. Stan (30 Antohi), Apostu.
La pauză au intrat Florin Popa şi Robert Neagoe în locul lui Nistor şi respectiv Antohi, iar după minutul 65 au intrat Zimmermann, Neagu, Vukadinovici, Filip, Voiculeţ, C. Lazăr, Antohi (reintrat), Adi Iordache, Ciucur, Al. Vlad şi R. Dobre.
„A fost o perioadă foarte grea pentru jucători. În cele 16 zile de cantonament au avut cîte două antrenamente zilnice, chiar şi atunci cînd jucam şi meciuri de pregătire. După această lungă perioadă de acumulări pot spune că sunt mulţumit de felul în care au răspuns la efort, precum şi de acumulările fizice ale fiecăruia. Am avut condiţii de pregătire foatre bune şi urmează să demonstrăm în campionat cît de bine ne-am pregătit în această perioadă”, a spus antrenorul Ionuţ Badea.
În cele cinci meciuri disputate argeşenii au obţinut următoarele rezultate: 2 – 0 cu Gambswirth ( Austria, II), 3 – 3 cu Videoton (Ungaria, I), 1 – 1 cu Saturn Moscova (Rusia, I, 0 – 0 cu Skendija (nou promovată în Liga I din Macedonia) şi au pierdut, 0 – 1 cu Mlada Boleslav (Cehia, I).