Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 23 noiembrie 2015 00:00
Cabinele TV au fost deschise de către CS FC Dinamo cu cinci ore înainte de startul partidei, după negocieri intense.
Derby-ul de România a fost în stand-by pînă ieri după-amiază, din cauza situației beligerante dintre CS FC Dinamo, CS Dinamo și FC Dinamo 1948, care a denaturat în ultimele trei zile.
De-abia în jurul orei 15:30, s-a ajuns la un acord între "Dinamo Badea", CS FC Dinamo, și ceilalți organizatori ai Derby-ului pentru a se permite desigilarea camerelor TV și instalarea acestora pe platforme.
Cu cîteva ore înainte, cu acordul și în prezența oficialilor Jandarmeriei, se începuse ridicarea unor platforme, ad-hoc, altele decît cele din zona tribunei oficiale, pentru că altfel exista riscul să se suspende meciul!
Oricum, disputa s-ar putea extinde în viitor. Cu toate că Elisabeta Lipă, actualul ministru al Sportului și ex-președintele CS Dinamo, le-a transmis celor de la CS FC Dinamo că riscă în fața legii, aceștia din urmă au de gînd să solicite suma de 20.000 de euro la următorul meci de acasă al "cîinilor", cel cu Iașiul, de la începutul lunii viitoare.
Există o situație conflictuală între cele trei părți, dar și un proces pe rol între "Dinamo Badea" și "Dinamo Lipă", întrucît primii susțin că au în proprietate cabinele TV, lojele, cîteva locuri de parcare, aspersoarele și tunelul mobil, în timp ce Lipă spune că acestea aparțin statului, proprietarul complexului sportiv.
6.200 €a solicitat în primă instanță CS FC Dinamo pentru a permite accesul la cabinele TV. Suma ajunsese, la un moment dat, la 10.000 de euro