Articol de Adrian Jitea - Publicat luni, 28 august 2023 22:09 / Actualizat luni, 28 august 2023 22:09
Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani), noul antrenor al lui U Cluj, a fost mulțumit de prestația elevilor lui din remiza cu Hermannstadt, scor 2-2.
Ioan Ovidiu Sabău a revenit cu un rezultat pozitiv pe banca Universității Cluj, dar cere întăriri pentru a-și putea îndeplini obiectivele.
Ioan Ovidiu Sabău, după Hermannstadt - U Cluj 2-2
„Am făcut un meci bun, suntem foarte supărați că nu am luat cele 3 puncte. Dar ne trece repede, avem meciuri joi și duminică iar. Vreau să îmi felicit jucătorii, am jucat exact cum am pregătit meciul, curajos, cu încredere.
Am ținut cont de căldură, am făcut efort mai mult cu mintea, am acoperit bine spațiile. Am avut șansa să facem 3-1, a venit o execuție de excepție. Pentru noi e un punct important.
Trebuia să evităm faulturile în preajma careului, cornerele la fel. I-am adus aproape de careu. N-am reușit să respectăm pozițiile, să punem în dificultate jucătorul care se așeza pe minge.
Avem joi un meci de Cupă, joi, la Piatra Neamț, deplasare de 5-6 ore. Duminică, la prânz, avem cu Poli Iași. Vom încerca să schimbăm în funcție de starea de sănătate, de formă, trebuie să îi cunosc și pe cei care au jucat mai puțin.
Mai avem nevoie să îmbunătățim lotul, atât numeric cât și calitativ. Sper să reușim zilele viitoare. Ar trebui să mai vină 3-4 jucători importanți”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la Orange Sport.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
EXCLUSIV Dinamo nu scapă de emoții » Un fost angajat a cerut falimentul!