Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 03 decembrie 2017 09:01
CFR-ul lui Dan Petrescu a trecut ca expresul, vineri seară, prin "gara" din Voluntari. Victorie cu 3-0 în fața echipei primarului Florentin Pandele, de la care nașul Gigi Becali avea așteptări mari:
"CFR n-o să bată niciodată la Voluntari, acolo e spiritul meu. E finul Pandele patron. Îi motivează el pe jucători, nu ştiu ce face. Voluntari e o echipă bună. Finul meu e foarte naţionalist şi când joacă cu ungurii...".
"Au fost foarte voluntari"
Afirmații pentru care Iuliu Mureșan, președintele clujenilor, n-a ezitat să-l taxeze pe patronul FCSB. "Nu știu ce a vorbit Becali cu finul Pandele, dar le-a ieşit pe dos. Ceva s-a scurtcircuitat în povestea lor, că nu au funcţionat nici liniile de apărare, nici cele de atac. Ca să fac o glumă, au fost foarte voluntari", a comentat Mureșan la ProX.
"Nimic din ce-am pregătit"
Așa de slab au jucat ilfovenii că l-au lăsat mască pe antrenorul Claudiu Niculescu: "Sunt foarte dezamăgit, abia îmi găsesc cuvintele. Băieții n-au respectat nimic din ce-am pregătit la antrenamente. Știam că vom întâlni o echipă care profită de toate erorile adversarului și i-am făcut trei cadouri. Diferența a fost făcută de gafele noastre. Le-am zis că nu trebuie să pierdem mingea în treimea proprie și chiar asta am făcut la primul gol încasat".
2
erau meciurile din acest campionat în care Voluntari mai încasase 3 goluri acasă: 1-3 cu Botoșani, în etapa a 4-a, și 1-3 cu Dinamo (etapa a 8-a)
0 eșecuri acasă era bilanțul ilfovenilor în retur, până la acest 0-3 cu CFR. Remizaseră, 0-0, cu FCSB, Juventus și Viitorul
8 puncte
o separă în clasament pe CFR, locul 1, de FCSB, care joacă în această seară
"Nici nu visam să bat Voluntariul cu 3-0. Mi-a fost teamă de acest meci"
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Ce a uitat Gigi
Când și-a pus speranțele într-un ajutor din partea lui Pandele, Becali a uitat ceva. La finalul meciului din 14 octombrie, Voluntari - FCSB 0-0, în timp ce antrenorul Claudiu Niculescu vorbea în fața camerelor TV, jucătorii ilfoveni l-au acoperit la un moment dat cu înjurături la adresa roș-albaștrilor.
Iar Laurenţiu Marinescu, care în stagiunea 2010-2011 a jucat la Steaua, dezvăluia apoi că mulţi dintre colegii săi, printre care şi el, nu simpatizează cu FCSB: "Acesta și este motivul pentru care ne-am manifestat zgomotos".