Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 08 octombrie 2019 12:47
Președintele Sorin Cârțu (63 de ani) a confirmat că Ivan Martic (29 de ani) vrea să plece, dar speră ca „noul suflu apărut la echipă” după venirea lui Pițurcă să-l întoarcă din drum.
Ivan Martic este și în acest sezon unul dintre cei mai buni jucători ai Craiovei, cu un gol marcat și o medie a notelor gsp de 6,33. Însă intrat în ultimul an de contract, fundașul croato-evețian ar vrea să plece. Zvonuri au fost încă din vară, iar președintele oltenilor, Sorin Cârțu, a confirmat intenția jucătorului într-un interviu acordat postului „Radio Sud”.
O problemă e și soția
„Am înțeles că vrea să schimbe aerul. Dar mai este perioada asta de iarnă, e alt suflu la echipă și sperăm să mai reflecteze și să-și schimbe gândurile. Dar, dacă în cele din urmă se va hotărî să schimbe aerul, nu ne putem opune. Decizia e la el”, a spus Sorinaccio.
Fostul jucător și antrenor al Craiovei a admis că plecarea lui „ar fi o mare pierdere. E un jucător de calitate, absența lui s-ar simți. Cu Iașiul s-a văzut, ne-au lipsit centările lui”. Problema nu este însă neapărat jucătorul.
Sursele Gazetei susțin că soția e chiar mai hotărâtă decât el să părăsească Bănia. Viața în România n-ar fi chiar pe placul ei și consideră că trei ani petrecuți la noi în țară ar fi „de ajuns”.
Două soluții viabile
În cazul plecării lui Martic, antrenorul Victor Pițurcă are la îndemână două soluții. Prima e fostul internațional Alexandru Mățel, 29 de ani, pe care l-a adus special de la Hermannstadt pentru a compensa o eventuală despărțire de jucătorul croato-elvețian. Iar cealaltă este Ștefan Vlădoiu. Un apărător Under 21 pe care l-a testat la 1-1 cu Poli Iași și care a reușit să-l convingă.
31 august 2017e data la care Martic a venit la Craiova, de la HNK Rijeka. Liber de contract. Una dintre cele mai bune achiziții făcute de olteni în ultimii 5 ani
800.000 de euroe cota de piață a fundașului croato-elvețian la ora actuală
VEZI ȘI:
Adrian Mutu își anunță revenirea în Liga 1: „Vin acasă să mă lupt cu Pițurcă și Hagi”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!