FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Jucătorii Stelei despre Tudela: "Nu-l muşcă mingea"

Josh Tudela, Tudela, LA Galaxy
Josh Tudela, Tudela, LA Galaxy

Articol de , - Publicat vineri, 15 ianuarie 2010 00:00

Tudela a lovit prima oară mingea în Ghencea. Colegii lui nu-l văd peste Ovidiu Petre sau Pleşan

Miuţă, alergări, sala de forţă. Acesta a fost programul Stelei pentru ziua de ieri, constituit din două şedinţe de pregătire la care a participat în premieră şi Josh Tudela, americanul aflat în probe. Mijlocaşul central ex-L.A. fusese deja menajat o zi, de teama unei accidentări cauzate de diferenţa de fus orar şi de oboseala acumulată în zborul de 12 ore Los Angeles-Bucureşti.

Colegii lui Tudela au povestit impresia pe care le-a produs-o fostul echipier al lui Galaxy: "Nu sare mingea din el, dar nici nu-ţi ia ochii. Adică nu pare, în nici un caz, peste Ovidiu Petre sau Pleşan, care sînt concurenţii lui pe post. Bine, e şi greu să-i eclipseze pe cei doi de la primul antrenament, că doar e vorba despre doi oameni de «naţionala» României!". Tudela va merge sîmbătă cu echipa în Antalya, unde Stoichiţă a anunţat că-i dă la dispoziţie o săptămînă ca să impresioneze.

"Eu am venit în România ca să muncesc. Am încredere în calităţile mele şi abia aştept stagiul din Turcia ca să demonstrez ce pot!"
Josh Tudela, mijlocaş Steaua

L-au pierdut şi pe Măţel
Fundaşul Farului, Alexandru Măţel (20 de ani) a semnat aseară cu FC Vaslui. Internaţionalul de tineret a fost dorit de către Mihai Stoichiţă în Ghencea, dar tratativele au eşuat. "Chiar dacă a avut ofertă şi de la Steaua, Măţel a ales să semneze cu vasluienii", au spus surse de la Farul.

Stoichiţă anti-Bergodi
Antrenorul Stelei i-a dat replica predecesorului său, Cristiano Bergodi, care l-a atacat în ultima vreme. "S-a supărat că am criticat jocul echipei cu el pe bancă. Păi, dacă l-aş fi lăudat, atunci lumea m-ar fi considerat tîmpitul tîmpiţilor", a declarat Stoichiţă pentru GSP TV.

"Nu vreau arbitri străini!"
Mihai Stoichiţă are o cerinţă pentru retur. "Nu vreau să vină arbitri străini. Cei români au valoare, trebuie lăsaţi în pace. Nu vreau să se întîmple ca în sezonul trecut, cînd un străin a decis campionatul printr-o prestaţie foarte slabă", a declarat Stoichiţă cu trimitere la meciul Urziceni - Dinamo 1-0, în care "centralul" spaniol a avut decizii pro-Unirea. "Tot cu arbitri străini am făcut 8 puncte în Champions League" a fost replica lui Mihai Stoica, managerul general al Unirii.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Superliga
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Soțiile jucătorilor îi acuză pe saudiți » „Ne-au pălmuit, ne-au pipăit și ne-au insultat urât!”
Campionate
Soțiile jucătorilor îi acuză pe saudiți » „Ne-au pălmuit, ne-au pipăit și ne-au insultat urât!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (15)
 •  15 Ianuarie 2010, 17:54

Alexandru Matel a refuzat Steaua .. Dar nu a semnat cu Vasluiul .. ci pur si simplu a ramas la Farul Constanta ca sa promoveze in Liga I . De ce ar semna cu W[c]aslui daca el are oferata de la Alaves ? FORZA FARUL

 •  15 Ianuarie 2010, 11:27

au auzit ei domnle de la niste fotbalisti ai stelei ! Fotbalistii stelei asta fac ,se duc la reporterii gsp si fac declaratii despre un jucator sau altul.SUNTETI JALNICI ,GAZETARILOR

 •  15 Ianuarie 2010, 10:39

ha,ha,haaaaaaaaaaaa...ramane balanel cel mai de valoare stelist...jale mare oilor !

Vezi toate comentariile (15)
Comentează