Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 07 septembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 07 septembrie 2013 09:21
Curtean şi ceilalţi ”cîini” l-au altoit ieri pe un suporter al lui U Cluj care a intrat pe teren să lovească, la antrenamentul roş-albilor.
Meciul anului pentru noi, dintre România şi Ungaria, le-a luat minţile unora. Un suporter al lui U Cluj a sărit în teren, ieri dimineaţă, la antrenamentul dinamoviştilor, a vrut să lovească, iar Alex Curtean l-a bătut, ceilalţi dinamovişti altoindu-l, apoi, pe fanul turmentat!
Evenimentul a fost prezentat în exclusivitate de gsp.ro.
Un grup de 30 de ultraşi ai clujenilor a venit în Ştefan cel Mare spre a face joncţiunea cu cei dinamovişti pentru a merge împreună la partida de aseară de pe Naţional Arena, cele două galerii fiind înfrăţite.
Pînă să vină "cîinii", ardelenii au asistat la antrenamentul lui Mulţescu. "Erau beţi mangă, înjurau, iar unul a sărit gardul şi a venit să dea într-un masor", au povestit martori oculari.
N-a mai putut, fiindcă Alex Curtean a intervenit şi, cu două mişcări precise de kick-boxing, l-a pus la pămînt pe agresor. Imediat au sărit şi ceilalţi coechipieri, care l-au "umflat" pe războinicul ultras.
"Echipă unită"
Curtean n-a negat evenimentul, dar a evitat să facă vreo declaraţie, iar colegii l-au apărat: "Cu toţii am dat, am fost o echipă. Aici nu e sat fără cîini! Noi nu vrem să lovim pe nimeni, însă eram agresaţi, nu aveai de unde să ştii ce are ăla de gînd!".
Directorul sportiv al "cîinilor", Cristi Bobar, i-a apărat pe jucători: "Ei sînt nevinovaţi, s-au apărat. Păcat de faptul că se întîmplă astfel de lucruri, întrucît nu ai de unde cunoaşte ce are un om în cap cînd vine peste jucători. Eu spun doar că fotbaliştii lui Dinamo au dat dovadă de unitate şi Dinamo are nevoie de astfel de "cîini" şi pe teren, la meciuri!".
Jandarmii, tupeu după
Fanul a ajuns în teren, doi jandarmi n-au putut să-l oprească, "pînă au reuşit să sară gardul, ăla era deja la pămînt". Ultrasul a fost luat apoi pe braţe de jandarmi şi dus înapoi în tribuna unde erau clujenii, a fost aşteptată poliţia pentru a-l identifica pe respectiv, care a încasat şi-o amendă. "Pînă la intervenţia jandarmilor, a trebuit să ne descurcăm singuri", a spus Mulţescu.
"Româneşte"
Fanii lui U s-au bătut între ei înainte ca ultrasul turmentat să pătrundă pe teren, apoi au fost certaţi şi ameninţaţi de membrii galeriei dinamoviste, după incident. "Noi vă luăm bilete să vă băgăm la meciul "naţionalei", iar voi veniţi şi-i înjuraţi pe jucători?!", au reacţionat suporterii roş-albilor. Foarte greu s-au pus de acord să mai meargă împreună la partida "tricolorilor".
"Respectivul era beat, d-aia a sărit în teren. N-a fost un conflict, doar o tîmpenie. Nu ne-am înjurat cu jucătorii lui Dinamo, noi sîntem înfrăţiţi cu "cîinii"" (Suporter al lui U Cluj prezent ieri la stadion)
"Au fost nişte suporteri sub influenţa alcoolului, au înjurat jucătorii, iar unul a intrat pe teren. Nu băieţii mei au provocat incidentul, a fost invers" (Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo)