Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 25 februarie 2021 08:00 / Actualizat joi, 25 februarie 2021 08:32
Câștigarea campionatului în Liga 1 are o miză imensă pentru FCSB și CFR: datorită coeficientului pe care îl dețin, fiecare dintre cele două ar fi cap de serie în primele două tururi preliminare din UCL, iar eventuala accedere în turul 3 ar garanta prezența în barajul pentru calificarea în grupele UEFA Europa League.
Lupta la titlu în Liga 1 are 3 candidate, însă pentru două dintre acestea miza e uriașă. FCSB și CFR Cluj ar avea parte de un culoar mai bun, în postura de campioană, în tentativa de a accesa grupele europene, față de ceea ce urma să întâlnească Universitatea Craiova. Diferența vine din coeficientul pe care cele 3 îl au în momentul de față:
- FCSB: 21.000 (coeficient)
- CFR Cluj: 16.500
- U Craiova: 6.000
FCSB și CFR Cluj, capi de serie în primele tururi preliminare
În cazul în care oricare dintre FCSB și CFR Cluj va termina pe primul loc după cele 10 etape din play-off, atunci ar avea avantajul că ar fi cap de serie în primele două tururi preliminare. Pentru trupa pregătită de Toni Petrea, acest statut e garantat. În al doilea tur preliminar ar fi 10 echipe în urna favoritelor, iar peste FCSB, conform configurației actuale a campionatelor, nu s-ar putea plasa mai mult de 6-7 formații. În schimb, CFR e la limită. Pe calculul virtual de acum, ar fi chiar al 10-lea cap de serie!
Craiova n-ar putea emite nicio pretenție pentru a pleca favorită în turul 2 și s-ar putea afla în postura de a fi în urna outsiderelor încă din primul tur, din moment ce coeficientul ei e chiar și sub al unor cluburi precum Shkendija, Zalgiris, Flora Tallinn sau Dudelange.
- IMPORTANT: Echipele care vor fi eliminate în primul tur preliminar din UCL nu vor aluneca în Europa League, ci direct în a treia competiție, nou-înființata Conference League, unde vor disputa turul 2!
Miză uriașă pentru FCSB și CFR Cluj
Cum în afara campioanei, Liga 1 nu trimite nicio altă reprezentantă în preliminariile UCL și Europa League, miza devine una totală pentru FCSB și CFR. Fiind cap de serie, în primul tur din Ligă, adversara s-ar alege din nume obscure precum campioane din Țara Galilor, Malta, Gibraltar, Finlanda, Moldova, Irlanda, Albania, Luxemburg. Apoi, în turul 2 ar crește dificultatea, dar statutul de favorită s-ar menține, iar oponentele ar fi tot la îndemână. Exemple: Bodo Glimt, Șahtior Soligorsk, Dinamo Tbilisi, Olimpija Ljubljana, Slovan Bratislava etc!
Cum accesul în turul 3 din UCL e abordabil, acest nivel ar garanta prezența în play-off-ul Europa League, acolo unde ajung toate grupările ce sunt eliminate în T3 din Ligă. În plus, o eventuală calificare în play-off-ul Ligii Campionilor ar însemna automat antamarea grupelor UEL, acesta fiind traseul reușit de CFR în vara lui 2019, când le-a eliminat pe Astana, Maccabi Tel Aviv și Celtic, apoi a fost scoasă de Slavia Praga, în barajul Champions, dar a mers în grupele C2.
Va fi însă o misiune complicată pentru oricare dintre cele două fiindcă în turul al treilea preliminar din Ligă n-ar mai fi cap de serie, iar adversarii s-ar numi Olympiakos, Dinamo Zagreb, Slavia Praga, Young Boys Berna, Steaua Roșie Belgrad, Glasgow Rangers.
- IMPORTANT: Formațiile care vor pierde play-off-ul de Europa League nu vor fi eliminate definitiv, ci vor lua startul în grupele Conference League, caz în care se va putea afla campioana României, în cazul în care nu va reuși să câștige barajul din UEL.
Turul 1 din UCL se joacă pe „sub" Euro
Campioana din Liga 1 va fi singura care va merge în Champions League, celelalte 3 reprezentante ale României vor lua startul în Conference League, unde vor debuta în turul 2 preliminar. În schimb, echipa care va câștiga titlul va susține prima manșă din turul 1 în Ligă pe 6 sau 7 iulie, iar returul o săptămână mai târziu. În acea perioadă, Campionatul European își va disputa semifinalele, chiar pe 6 și 7 iulie, în vreme ce finala e programată pe 11 iulie.
3 ani consecutivia ratat FCSB calificarea în grupele cupelor europene: în 2018 a fost eliminată de Rapid Viena, în 2019 de Guimaraes, iar în vara trecută de Liberec
2 anila rând a accesat CFR grupele Europa League: în 2019-2020 a ajuns până în primăvară, iar în actualul sezon a terminat pe locul 3 într-o grupă cu Roma, Young Boys și ȚSKA Sofia
VIDEO Justin Ștefan, speriat de declarațiile lui Burleanu: „Să nu cumva să ajungem să legăm redeschiderea stadioanelor de vaccinare!”
Citește mai multe știri din Liga 1:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!